Un sfert de gram de aur pe care nimeni nu-l caută: cam asta conține, în medie, o mână de plăci de bază din calculatoarele vechi. Cercetătorii de la ETH Zurich au arătat că acest aur poate fi recuperat fără chimicalele agresive folosite de obicei în reciclare. Au folosit un material obținut din zer, adică din resturile industriei lactatelor. Din 20 de plăci de bază au scos o pepită de aproximativ 450 de miligrame. Experimentul nu va revoluționa singur piața metalelor prețioase, dar atinge una dintre cele mai incomode probleme ale epocii digitale: aruncăm tone de electronice care conțin metale scumpe și recuperăm foarte puțin din ele.
Metoda pornește de la o idee aproape banală. Componentele metalice ale plăcilor sunt mai întâi procesate până când metalele ajung dizolvate într-o soluție, sub formă de ioni. Între timp, proteinele din zer sunt supuse la temperaturi ridicate și la un mediu acid și se transformă în nanofibre. După uscare, fibrele formează un fel de burete, numit tehnic aerogel. Acest burete are o „preferință” clară pentru aur: îl reține mult mai eficient decât celelalte metale din amestec. La final, buretele este încălzit, ionii de aur devin particule, iar particulele se topesc într-o pepită. Rezultatul are aproximativ 91% aur, restul fiind în principal cupru, ceea ce corespunde unei purități de circa 22 de carate. În studiul publicat în revista Advanced Materials, cercetătorii raportează o capacitate de adsorbție de aproximativ 166,7 miligrame de aur pentru fiecare gram de material.
Avantajul real nu ține de cantitate, ci de felul în care se face recuperarea. Aurul se folosește în electronice în cantități mici, pentru contacte și componente, pentru că este un bun conductor și nu corodează. Tocmai fiindcă e împrăștiat în straturi subțiri, recuperarea lui cere de regulă multă energie și substanțe periculoase. Echipa elvețiană înlocuiește această etapă cu un material care provine tot dintr-un flux de deșeuri. Astfel, două probleme de mediu se rezolvă una pe cealaltă. Calculul economic făcut de cercetători arată că materiile prime și energia necesare procesului costă de aproximativ 50 de ori mai puțin decât valoarea aurului recuperat.
Miza devine evidentă când te uiți la cifrele globale. Potrivit Global E-waste Monitor, în 2022 lumea a generat circa 62 de milioane de tone de deșeuri electronice. Doar 22,3% dintre ele au fost colectate și reciclate în mod documentat. Dacă tendința continuă, volumul ar urma să ajungă la 82 de milioane de tone în 2030. Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor estimează că deșeurile din 2022 conțineau aproximativ 31 de miliarde de kilograme de metale, în valoare de circa 91 de miliarde de dolari. Doar aurul ar valora în jur de 15 miliarde. Din acest motiv, specialiștii vorbesc tot mai des despre „minerit urban”: resursele nu se mai scot doar din pământ, ci și din sertarele, depozitele și gropile de gunoi în care ajung telefoanele și laptopurile vechi.
Rămâne întrebarea pe care o ridică orice descoperire de laborator: rezistă metoda la scară industrială? Cercetătorii spun că vor să o ducă spre industrie. Totuși, drumul de la 20 de plăci de bază la mii de tone de deșeuri procesate zilnic e lung. Nu de puține ori, soluțiile promițătoare se împotmolesc tocmai la costurile de colectare și sortare, nu la chimie. Iar cea mai mare pierdere nu se produce în reciclare, ci înainte de ea: aproape patru din cinci aparate scoase din uz nu ajung deloc într-un circuit de reciclare documentat. Oricât de eficient ar fi buretele din zer, nu poate recupera aurul din electronicele care nu ajung niciodată la el.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original