Donald Trump nu-i mai oferă lui Benjamin Netanyahu sprijinul politic necondiționat cu care l-a obișnuit. Președintele american continuă să-l laude în public pe premierul israelian și îl primește la Casa Albă, dar evită să-l susțină explicit. Diferența contează. Pentru un lider aflat sub presiune internă, o vizită la Washington aduce imagine, însă nu înseamnă automat un vot de încredere din partea celui mai important aliat al Israelului.
Relația dintre cei doi a avut mereu o componentă de spectacol. Trump își prezintă apropierea de Israel drept una dintre marile reușite ale politicii sale externe, iar Netanyahu a folosit ani la rând această prietenie ca argument electoral acasă. Tocmai de aceea, faptul că Trump ezită să-și asume un sprijin clar spune mult. Liderul de la Casa Albă vrea să păstreze legătura cu Israelul, dar nu pare dispus să-și lege numele de soarta politică a unui singur om.
Pe fundal rămâne chestiunea iraniană, cea care a definit relația dintre Washington și Ierusalim în ultimul an. Confruntarea cu Teheranul i-a apropiat pe cei doi lideri, însă le-a scos la iveală și interesele diferite. Netanyahu are nevoie de o linie dură și de garanții de securitate. Trump, care se laudă că pune capăt războaielor, vrea mai degrabă rezultate pe care să le poată prezenta drept acorduri. Când Israelul are nevoie de presiune, iar Washingtonul caută o înțelegere, sprijinul total devine o investiție riscantă pentru Casa Albă.
Prudența lui Trump are și o explicație practică. Un președinte american care se implică deschis de partea unui premier israelian contestat ar putea pierde din influență dacă scena politică de la Ierusalim se schimbă. Rămânând la laude generale, fără un angajament ferm, Trump își păstrează libertatea de a lucra cu oricine ajunge la conducerea Israelului. Pentru Netanyahu, mesajul e mai puțin confortabil: fotografiile de la Casa Albă rămân, dar nu mai valorează cât valorau odinioară.
Sursă text și foto: Al Jazeera — articolul original