Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Anchete » Newscenter: Judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalului Constanța, călătorie în Grecia într-un avion privat alături de afaceristul condamnat, Gruia Stoica, și fostul ministru PSD, Florin Manole / Mihai Daraban: Camera de Comerț a plătit cursa, a fost o întâlnire cu potențiali investitori americani, l-am invitat pe Deliorga pentru că e prietenul meu de 30 de ani Newscenter: Judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalului Constanța, călătorie în Grecia într-un avion privat alături de afaceristul condamnat, Gruia Stoica, și fostul ministru PSD, Florin Manole / Mihai Daraban: Camera de Comerț a plătit cursa, a fost o întâlnire cu potențiali investitori americani, l-am invitat pe Deliorga pentru că e prietenul meu de 30 de ani 07 sept. 2026 • 6549 Mihai Roman • Anchete –> SHARE: WhatsApp icon Judecătorul CCR Cristian Deliorga. Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul Judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalui Constanța, Marius Cătălin Croitoru au călătorit în Mykonos (Grecia) cu un avion privat pe 8 iulie alături de afaceristul condamnat Gruia Stoica și fostul ministru PSD Florin Manole, fostul premier Victor Ponta și alți oameni de afaceri, printre care și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, potrivit unei investigații NewsCenter .
Florin Manole a confirmat călătoria pentru G4Media și a precizat că zborul a fost organizat de Camera de Comerț. Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț, a confirmat că organizația a plătit pentru zbor și a precizat că scopul călătoriei de o zi în insula Mykonos din Grecia a fost o întâlnire cu o delegație de posibili investitori americani. Întrebat de G4Media ce rol în aceste discuții au avut judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalui Constanța, Marius Cătălin Croitoru, Mihai Daraban a precizat că el i-a invitat personal pentru că sunt prietenii lui.
”Cristian Deliorga e prietenul meu de 30 de ani, a fost la evenimentele mele de familie, e o prietenie veche”, a precizat Daraban. Întrebat de G4Media dacă i se pare firească prezența unui judecător CCR și a unui șef de instanță într-un avion privat plătit de o entitate privată, alături de oameni de afaceri printre care și unul condamnat, Mihai Daraban a precizat că ”sunt prietenii mei, există viață și în afara profesiei”. Fostul ministru PSD al Muncii Florin Manole a afirmat pentru G4Media că ”a fost o deplasare organizata și platita de catre Camera de Comert a Romaniei”.
Întrebat de G4Media care a fost rolul lui Florin Manole în discuția cu oamenii de afaceri americani, Mihai Daraban a afirmat că ”aceștia au vrut informații despre legislația muncii, nivelul de taxare, protecția oferită de lege angajaților, modul în care pot fi făcute eventuale concedieri, iar dl Manole a fost ministru al Muncii, are toate aceste date”. Potrivit Newscenter, în zborul privat s-au mai aflat fostul premier Victor Ponta, senatorul UDMR István-Loránt Antal, foștii miniștri Nicolae Bănicioiu și Ovidiu Silaghi, directorul Aeroporturilor București, Bogdan Mîndrescu, și omul de afaceri condamnat definitiv Gruia Stoica. Avionul privat a plecat de pe Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și destinația Mykonos, Grecia.