O studentă din Japonia a ales să cerceteze credințele populare din zona Buzăului, un subiect pe care mulți români îl consideră învechit și de care uneori se jenează: deochiul, ielele, drăgaicele, blestemele și descântecele. Cercetarea face parte dintr-o lucrare care compară cultura română cu cea niponă, urmărind atât diferențele, cât și asemănările. Faptul că un cercetător venit de la mii de kilometri ia în serios acest patrimoniu imaterial arată că, privit din afară, el are o valoare pe care de multe ori nu o mai vedem.
„Sunt fascinată de ritualurile şi cultura românească, precum şi de persoanele numite vrăjitoare”, a mărturisit tânăra. Interesul ei nu se oprește la folclorul din cărți. Studiul urmărește și viața oamenilor care păstrează aceste practici, adică acele femei și acei bărbați din sate la care se merge și astăzi pentru un descântec de deochi sau pentru o „rezolvare” când medicina și rațiunea par să nu mai ajungă.
Cercetarea s-a oprit și asupra superstițiilor legate de momentele importante ale vieții: nașterea, căsătoria și moartea. În tradiția românească, fiecare dintre ele vine cu interdicții și gesturi precise, transmise din generație în generație, iar multe au rezistat și în familiile care se consideră moderne. Tocmai aici o comparație cu Japonia devine interesantă. Și acolo, o societate foarte tehnologizată ține încă la amulete, la ritualuri de purificare și la credința că lumea e plină de spirite care trebuie îmbunate.
Buzăul se potrivește bine unui asemenea studiu. Drăgaica, legată de sărbătoarea de Sânziene, a dat numele unuia dintre cele mai vechi târguri din țară, organizat chiar la Buzău. Ielele, ființele fantastice pe care tradiția le socotește periculoase pentru cei care le văd dansul, fac parte din același fond de credințe arhaice care au supraviețuit în satele de deal și de munte ale județului.
Pentru comunitățile locale, o asemenea cercetare poate fi un semnal că moștenirea lor culturală merită documentată înainte să dispară odată cu ultimii oameni care o mai practică. Rămâne de văzut ce concluzii va trage studenta japoneză și dacă lucrarea ei va ajunge și la publicul român. Poate ne-ar ajuta să ne privim altfel propriile superstiții: nu doar ca pe niște rămășițe ale trecutului, ci ca pe o parte a identității noastre.
Sursă text și foto: G4Media — articolul original