Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Deseori, acțiunile Israelului riscă să îngroape doctrina MAGA Doctrina cu care președintele american s-a întors la putere este testată serios de o dilemă tot mai apăsătoare: „America pe primul loc” sau Israelul pe primul loc? Administrația de la Washington se află în fața unei alegeri care depășește relația cu Israelul.
Chestiunea care se pune este cât de mult poate garanta Casa Albă securitatea unui aliat, fără ca, la un moment dat, să ajungă captiva propriilor garanții. Un proiect ce propune un tratat de apărare reciprocă, trupe america ne pe teritoriul statului evreu și integrarea tehnologiei israeliene în apărarea SUA ar putea transforma una dintre cele mai vechi alianțe ale Americii într-o vulnerabilitate strategică. Relația dintre SUA și Israel a funcționat, zeci de ani, pe baza unui echilibru aparent simplu – Washingtonul oferă bani, arme, tehnologie și sprijin diplomatic, iar Israelul își asumă în principal propria apărare.
Acest echilibru este însă pus acum sub semnul întrebării. Un plan elaborat de Jewish Institute for National Security of America (JINSA) propune ca următoarea etapă a parteneriatului să fie mult mai ambițioasă și anume un nou acord de securitate pe zece ani, ajutor militar de 38 de miliarde de dolari, un tratat de apărare reciprocă, desfășurarea permanentă de forțe americane în Israel și o cooperare tehnologică atât de strânsă, încât tehnologii israeliene să ajungă în infrastructura de apărare a teritoriului american. La prima vedere, este proiectul unei alianțe mai puternice.
În realitate, acesta ridică o întrebare incomodă pentru Washington: dacă Israelul devine mai sigur datorită Americii, devine și America, la rândul ei, mai sigură? Nu neapărat. Nu întâmplător, până acum, America a evitat să transforme relația cu Israelul într-o alianță militară asemănătoare celei pe care o are cu membrii NATO.
O garanție explicită de apărare reciprocă înseamnă că, în anumite circumstanțe, Washingtonul nu ar mai putea alege dacă intervine sau nu într-un conflict, ci ar avea o obligație în acest sens. Din această perspectivă, se pune problema definiției unei „amenințări existențiale”. Israelul a folosit în mod repetat acest concept pentru a descrie amenințarea iraniană și, în alte contexte, pe cea reprezentată de Hamas și Hezbollah.
Dacă această logică ar fi transformată într-o obligație juridică americană, ceea ce astăzi este o decizie politică a Washingtonului ar putea deveni mâine o obligație strategică. Cu alte cuvinte, America ar putea pierde tocmai lucrul de care o mare putere are nevoie cel mai mult – libertatea de a decide când și unde intră în război. În acest context, un eventual tratat ar transforma conflictele Israelului în conflictele Americii.
Acesta este, probabil, cel mai important risc al proiectului. Israelul are propriile amenințări, propriile percepții asupra securității și propria strategie regională. Statele Unite au însă o agendă geopolitică mult mai largă.
Dacă Washingtonul ar semna un tratat de apărare reciprocă, această diferență ar deveni mult mai puțin importantă în momentul unei crize. Un conflict pe care Israelul îl consideră vital ar putea deveni, automat, o problemă americană. Iranul oferă astfel cel mai bun exemplu.
Perspectiva unei confruntări cu Turcia arată însă cât de complicat poate deveni întregul eșafodaj. Turcia este membră NATO. Dacă Israelul și Turcia ar ajunge într-un conflict grav, Washingtonul s-ar putea trezi prins între propriile alianțe.
Așadar, o garanție de securitate destinată să descurajeze războiul ar putea produce, paradoxal, exact contrariul: un risc mai mare ca America să fie atrasă într-un război. Și mai sensibilă este ideea amplasării permanente a trupelor americane în Israel. Prezența militară americană ar trebui, teoretic, să descurajeze un atac.
Există însă și reversul medaliei.