Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase FERMA DUTTON pe SkyShowtime Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Articole » Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate susține că „nu există o criză a citostaticelor”, dar este contrazis de bolnavi de cancer / „Este ori dezinformat, ori rău intenționat. Noi, pacienții, ne-am săturat de minciună, de ipocrizie, de cinism” Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate susține că „nu există o criză a citostaticelor”, dar este contrazis de bolnavi de cancer / „Este ori dezinformat, ori rău intenționat. Noi, pacienții, ne-am săturat de minciună, de ipocrizie, de cinism” 25 aug.
2026 Redacția • Articole –> SHARE: WhatsApp icon Sursa foto: Dreamstime Adaugă-ne ca sursă preferată Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul O declarație a președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a iscat reacții în rândul bolnavilor de cancer. Deși Horațiu Moldovan a declarat, la Digi24 , că în ultimul an și jumătate nu au existat discontinuități pentru medicamentele oncologice, unii pacienți au sesizat însă chiar acum câteva zile că au fost amânați de la tratamente pentru că nu existau. Șeful CNAS a accentuat că „nu este o criză a citostaticelor”.
„ Am verificat cu Ministerul Sănătății, există stocuri de citostatice, totul este în regulă . Sigur, există anumite deficiențe de producție pentru anumite medicamente. 50% din cauzele discontinuității de medicamente în Uniunea Europeană sunt cauzate de dificultăți de producție pe care unii furnizori le au într-un moment sau altul.
Dar există o soluție, ea nu este la Casa de Asigurări de Sănătate, Casa plătește, dar există o soluție la Ministerul Sănătății, există importuri de urgență în situațiile punctuale”, a declarat Horațiu Moldovan. Totodată, acesta a susținut că, „cel puțin în ultimul an și patru luni, nu au existat astfel de discontinuități”. Totuși, a precizat că la sfârșitul anului trecut a existat o situație de „câteva zile”, dar a fost rezolvată rapid.
„Îi sfătuiesc pe toți pacienții care au astfel de discuții, astfel de conversații cu furnizorii de servicii medicale, să ne apeleze de îndată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau la Casele județene de asigurări de sănătate și să ne spună lucrurile acestea. Pentru că, cel puțin în ultimul an și patru luni, nu au existat astfel de discontinuități. Am avut spre finalul anului trecut o situație de câteva zile, pe care am rezolvat-o rapid.
Dar suntem astăzi cu plățile la zi, mai ales pentru aceste medicamente scumpe și foarte scumpe, pentru medicamentele oncologice”. Cu toate acestea, pacienții îl contrazic pe Horațiu Moldovan și spun că inclusiv în acest moment nu găsesc anumite tratamente oncologice. O reacție a venit și din partea Lilianei Ruse, jurnalist Digi24 și pacient oncologic.
Aceasta a afirmat că de mai multe luni își cumpără unul dintre tratamente. „Eu sunt în situația de a avea nevoie de citostatice și de a nu le găși. Unul dintre ele, și e principalul în lupta împotriva cancerului, se numește lomustină, nu se găsește în România deloc.
Eu am reușit să îl comand, să comand o parte din tratament, din străinătate. În momentul în care eu am făcut tratamentul nu se găsea vincristina, celălalt citostatic de care aveam nevoie. Situația cu vincristina s-a reglat.
Este o minciună faptul că nu există discontinuități în furnizarea de citostatice. Repet, eu sunt în situația de a nu găși unul dintre citostaticele de care am nevoie pentru a-mi salva viața.