Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Sursa foto: Oviidiu Oprea/Reduceri de până la 60% pe litoral În perioada 01 – 30 septembrie 2026, se desfășoară cea de-a 49-a ediție a programului „Litoralul pentru Toți”, o inițiativă de tradiție dedicată turiștilor care își doresc o vacanță pe Riviera Românească la tarife reduse cu până la 60% față de vârful sezonului estival. Programul „Litoralul pentru Toți” este unul dintre cele mai longevive inițiative dedicate turismului intern din România.

Deși hotelierii au practicat oferte speciale last minute chiar și în lunile de vară, septembrie rămâne o oportunitate unică. În ultimii ani, această lună s-a transformat într-o adevărată „a patra lună de vară” , perioadă în care turiștii se pot bucura de soare și de beneficiile Mării Negre la prețuri accesibile tuturor. Vacanțele devin mai accesibile, plajele sunt mai aerisite, apa mării mai curată, iar atmosfera este relaxantă, departe de aglomerația specifică vârfului de sezon.

Inițiativa din acest an este cu atât mai importantă cu cât contextul actual este unul dificil pentru turismul românesc. Confruntată cu majorarea prețurilor la utilități și alimente, dar și cu efectele negative generate de modificările politicii privind voucherele de vacanță, industria ospitalității găsește în acest program un sprijin esențial. „Litoralul pentru Toți” vine ca un colac de salvare.

Pe de o parte, programul le permite turiștilor să-și achiziționeze vacanțe la tarife reduse, iar pe de altă parte, le oferă hotelierilor posibilitatea de a-și menține unitățile de cazare deschise pentru o perioadă mai lungă. Evoluția acestui sezon estival confirmă, o dată în plus, utilitatea prelungirii vacanței în toamnă. Anul acesta, turismul de pe Riviera Românească a fost unul greu, marcat de un debut mai slab și de un interes moderat în lunile iunie și iulie, litoralul ajungând să „respire” la capacitate maximă abia în luna august.

Fie din cauza prudenței financiare sau a tendinței de a face rezervări last minute, cererea s-a aglomerat masiv într-o singură lună. În acest context, programul „Litoralul pentru Toți” din septembrie devine nu doar o alternativă atractivă pentru turiștii care au dorit să evite aglomerația și tarifele de vârf din august, ci și un sprijin important pentru hotelierii care încearcă să își amortizeze costurile după un sezon estival mai puțin dinamic. „ Bucuria vacanței la mare nu ar trebui să fie limitată de dificultăți financiare.

Prin «Litoralul pentru Toți», misiunea noastră este să ținem această bucurie accesibilă cât mai multor români. Oferim alternativa unui septembrie liniștit, la tarife perfect adaptate situației economice de acum. Este garanția noastră că Riviera Românească a rămas o destinație primitoare și deschisă tuturor celor care doresc să se bucure de vacanță ”, declară Adrian Voican , președinte BIBI Group4Travel.

Oferta programului este extrem de variată, acoperind opțiuni ce pornesc de la simpla cazare și ajung până la pachete all-inclusive. Sunt disponibile unități clasificate în principalele stațiuni de pe litoral: Mamaia, Mamaia N, Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun-Olimp, Venus, Saturn și Mangalia. Conform estimărilor realizate în primăvară, peste 80 de hoteluri participă la această ediție.

Inițiativa este deschisă tuturor categoriilor de turiști, fără criterii restrictive. Pentru a beneficia de aceste oferte, turiștii pot efectua rezervările prin intermediul agențiilor de turism partenere BIBI Touroperator. Un avantaj important al programului este flexibilitatea modalităților de plată, pachetele turistice putând fi achitate inclusiv cu vouchere de vacanță.

Totodată, odată cu intrarea în extrasezon, turiștii sunt sfătuiți să verifice ofertele disponibile pentru hotelurile participante la program și să se informeze cu privire la serviciile care rămân funcționale pe durata sejurului, de la piscine exterioare și programele de animație până la serviciile de masă disponibile.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *