♦ Gheorghe Vancea mai deţine şi o pensiune cu 60 de camere, şi o piscină ♦ Mai recent, antreprenorul a cumpărat 150 de hectare de teren şi animale – vaci, oi, capre şi, de puţină vreme, 70 de bivoliţe ♦ Principalul business rămâne însă Păstrăvăria Alex. Gheorghe Vancea a fondat Păstrăvăria Alex acum aproape 20 de ani, dar începuturile sale în antreprenoriat datează de circa patru decenii, dintr-o vreme în care iniţiativa privată nu exista.
Şi totuşi… „Povestea mea este puţin diferită faţă de a multor antreprenori. Am crescut fără tată, aşa că am început să muncesc devreme.
Am lucrat pe şantier de la 16 ani. Apoi, am decis să mă fac poliţist, însă pentru asta trebuia să îmi continui studiile la seral. Or atunci, în acel context, am descoperit un fel de iniţiativă privată.
Era înainte de ’90“, îşi aminteşte el. Lucra de acasă pentru o fabrică şi era cumva propriul său patron. Trebuia să îşi gestioneze comenzile, să găsească clienţi.
„A fost foarte interesant. Aşa că după Revoluţie am continuat pe acelaşi drum, mi-am înfiinţat un SRL şi am pornit. “ A făcut multe până să ajungă unde este astăzi – de la butoaie pentru bitum la gatere de lemne.
A avut şi o moară, dar şi o brutărie. „Acestea din urmă le-am închis când funcţionau foarte bine. Doar că nu-mi plăcea activitatea.
E important să faci ce îţi place. “ Păstrăvăria Alex a apărut acum 19 ani, dar nu e cel mai vechi business încă funcţional din portofoliul antreprenorului. Are şi o benzinărie care e activă de 28 de ani.
„Lângă benzinărie am avut o piscină unde am pus nişte păstrăv pentru mine şi pentru prieteni. Apoi, treptat, ne-am decis să facem păstrăvăria de astăzi, pe care, pe parcursul a aproape două decenii, am tot dezvoltat-o. Ba chiar anul viitorul urmează renovările.
“ Antreprenorul deţine şi pensiunea Păstrăvăria Alex cu 60 de camere, plus o piscină care se cheamă Pă Coastă. A pornit cu o terasă pe care încăpeau 50-70 de oameni, plus o bucătărie. A extins ulterior zona de servire.
Apoi, bucătăria le-a rămas mică. În 2018 au construit o clădire nouă, suficient de mare cât să poată servi 1. 000 de oameni.
Iarna are 20 de persoane în echipă, iar vara 70, pentru că atunci e vârful de sezon. „Avem anual 120. 000 de clienţi care vin să mănânce la noi.
Cum ştim? După ambalajele de la tacâmuri. Ai un tacâm per client, ştim câte astfel de ambajale folosim şi comandăm.
“ Nu ştie însă exact câţi sunt români şi câţi sunt străini, dar aceştia din urmă sunt totuşi puţini. „E ruşinos să vezi că în timp ce Franţa are 100 de milioane de turişti străini, Albania are 9 milioane, iar România 2. Suntem o ţară frumoasă, avem natură, monumente UNESCO, dar nu avem oaspeţi internaţionali.
Nu îmi dau seama de ce. Oamenii odată ce ajung spun că nu şi-au imaginat că e aşa frumos şi nu mai vor să plece. Şi tot ei duc povestea mai departe.
Dar sunt şi multe poveşti cu impact negativ. “ Iar anul acesta situaţia e chiar mai grea pentru că şi numărul românilor e mai mic. „În zona noastră sunt suficiente facilităţi de cazare, dar acum sunt cam goale.
Şi noi avem o pensiune cu 60 de camere, plus o piscină care se cheama Pă Coastă. Şi suntem în august, în plin sezon, dar n-avem pensiunea plină. Cred că suntem cu 30% sub 2025.
Şi nu mă aştept la o îmbunătăţire în perioada următoare. “ Situaţia din piaţa de energie afectează pe toată lumea, spune Gheorghe Vancea. „Noi avem maşini electrice, panouri fotovoltaice, dar având şi benzinăria ştim ce se întâmplă.
Oamenilor le dispar banii din buzunar de la toate aceste scumpiri şi atunci e normal să îşi regândească bugetele. “ Prima a fost păstrăvăria, dar apoi a dezvoltat şi zona de cazare. În 2009, antreprenorul a deschis primele patru camere.
Apoi, în 2016, a inaugurat alte şase, şi tot aşa. „Construcţiile sunt multe. Am investit 4 milioane de euro.
Am ales zona pentru că de aici suntem noi, şi eu, şi soţia. Nu m-am gândit niciodată să mă mut. Merg prin lume, dar mereu mă întorc acasă.