Înregistrări considerate pierdute, care aparțin unui star rock australian de mare anvergură, au fost găsite într-un garaj, potrivit BBC. Pentru fani e mai mult decât o curiozitate: pot fi piese pe care publicul nu le-a auzit niciodată. Pentru istoria muzicii australiene, descoperirea poate completa o discografie despre care se credea că nu mai are nimic de oferit.
Garajul a devenit aproape un loc comun în astfel de povești, și asta are o explicație. Casete, benzi de studio și demo-uri au ajuns ani la rând în cutii uitate prin pivnițe, poduri sau depozitele unor foști colaboratori. Nimeni nu le-a catalogat, pentru că în epocă nu păreau importante. Abia după ce un artist devine „iconic” capătă aceste resturi de lucru valoare documentară și, deloc de neglijat, valoare comercială.
De aici încolo urmează partea cea mai delicată. Benzile vechi trebuie verificate, restaurate și digitalizate, iar starea lor fizică decide adesea ce se mai poate salva. Tot atunci trebuie lămurit cui aparțin drepturile: artistului sau moștenitorilor, casei de discuri, proprietarului garajului. Experiența altor descoperiri arată că drumul de la o cutie prăfuită la o lansare oficială poate dura ani.
Industria a arătat deja cât de mult contează astfel de materiale. Arhivele postume ale lui Prince, reeditările aniversare cu demo-uri inedite sau „Now and Then”, piesa Beatles terminată cu ajutorul tehnologiei decenii mai târziu, au demonstrat că publicul e dispus să asculte orice fragment rămas de la artiștii pe care îi iubește. Rămâne de văzut dacă înregistrările din garaj vor fi lansate sau vor intra doar în arhivă. Oricum ar fi, confirmă un lucru pe care colecționarii îl știu de mult: istoria rockului nu stă numai în studiouri și muzee, ci uneori și printre uneltele și cutiile uitate ale cuiva.
Sursă text și foto: BBC News — articolul original