Lumea a intrat în era datoriilor scumpe şi a incertitudinilor mari, una în care perspectivele inflaţiei şi dobânzilor sunt mai incerte, riscurile sunt mai ridicate, iar datoriile unor economii mari sunt supradimensionate. Este lăsată în urmă era postcriză financiară cu dobânzi ultrareduse şi inflaţie anemică

WSJ apreciază că ceea ce se întâmplă acum pe pieţele obligaţiunilor nu este decât revenirea la normalul istoric, resetarea sistemului financiar la nivelurile de dinainte de 2008. Ceea ce a început ca o furtună de vară pe piaţa obligaţiunilor japo­neze şi americane a devenit în câteva săptămâni un uragan glo­bal care a împins la cote record costurile de finaţare ale unor ţări ca Germania şi Franţa.

Fuga de risc a investitorilor s-a extins şi la bursele de acţiuni, expunând riscurile, vunerabilităţile şi punctele nevralgice ale economiei lumii. Ieri, în fruntea căderilor pe burse erau acţi­unile companiilor de tehnologie şi ale producă­torilor de cipuri. Pe Wall Street, analiştii şi jucătorii s-au concentrat pe creşterea datoriei SUA, pe inflaţie, pe persistenţa preţurilor ridi­cate ale petrolului şi pe politica externă a pre­şedintelui Donald Trump.

În Europa, obligaţi­u­nile cu scadenţa la zece ani (indicator al costu­rilor de finanţare ale unui stat) ale Germaniei au atins cel mai ridicat nivel de după 2011. De yieldurile obligaţiunilor de stat sunt lega­te costurile de împrumut din întreaga eco­no­mie, de la companii la gospodării. The Wall Street Journal scrie că investitorii ameri­cani încă nu văd sfârşitul uraganului.

Unul din factorii care au accelerat apariţia sell-offului a fost şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale americane de la sfârşitul lu­nii trecute. A fost una dintre cele mai impre­dic­ti­bile şedinţe din ultimii ani. Trei oficiali ai insti­tuţiei au cerut creşterea dobânzilor, dar în cele din urmă banca centrală a SUA a ales menţine­rea lor, ceea ce i-a făcut pe investitori să se în­trebe dacă nu cumva Fed se va trezi prea târziu pentru a trage în jos inflaţia prea încăpă­ţânată.

Rezultatul a fost că rapid yieldurile titlurilor de trezorerie cu scadenţa la 30 de ani au sărit la cea mai ridicată cotă de după 2007. De atunci, indicatorul gravitează în jurul acestui nivel. Celălalt declanşator au fost turbulenţele fi­nan­ciare şi economice din Japonia.

Inflaţia care nu cedează, anemia economică şi datoria pu­blică masivă au împins yieldurile obligaţiunilor suverane pe zece ani la cele mai ridicare nive­luri din ultimele decenii. Acesta a fost un sem­nal de avertizare pentru pieţele globale de datorii că de ani buni au depins de dobânzile mici din Japonia şi de fluxul constant de investiţii nipone în străinătate pe care acestea le-au încurajat, după cum scrie Reuters. În atenţia investitorilor a revenit şi datoria SUA, care în următoarele câteva săptămâni va atinge 40.

000 de miliarde de dolari, iar în 2029 va sări de 50. 000 de miliarde de dolari. Doar în ultimul an SUA au cheltuit 1.

400 de miliarde de dolari cu plata dobânzilor. Datorie mare în­seam­nă riscuri ridicate, iar investitorii cer randamente mai mari pentru a se expune la ele. În aceste condiţii, creşterea yieldurilor titlurilor de trezorerie vine într-un moment cât se poate de nepotrivit.

Dar pieţele sunt inundate şi cu obligaţiuni emise de companii. Este vorba în special de cele care se grăbesc să găsească finanţare pentru investiţiile în inte­ligenţa artificială. Emisiunile de până acum în acest an ale companiilor americane le depăşesc pe cele din întregul an 2025.

Sunt analişti care cred că aceste companii de AI au devenit, ca grup, debitori la fel de puternici ca guvernele, atrăgând capital din toate colţurile lumii. Acest lucru răreşte capitalul în alte părţi, şi de aici yielduri mai mari. Unii analişti spun că actualul episod de sell-off de pe pieţele obligaţiunilor este preţul plătit de guvernul SUA şi de alte guverne pentru blo­cajul din conflictul dintre SUA şi Iran.

Pre­şedintele Donald Trump a încins spiritele amenin­ţând că bombardează Omanul, aliat al SUA, dacă această ţară stă în calea discuţiilor dintre Washington şi Teheran pentru încetarea focului şi pace în Golful Persic. Omanul poartă propriile negocieri cu Iranul pentru redeschi­derea strâmtorii Ormuz.