Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. Vorbim de cetățeni europeni , inclusiv mulți români , care locuiesc, muncesc, plătesc taxe și și-au construit viața aici de ani buni, unii de decenii. Să le iei beneficiile după ce au plătit atâta timp înseamnă să rupi încrederea dintre stat și cetățean.

Mai benefic ar fi, și din nou strict părerea mea, înainte de a reduce sprijinul pentru toată lumea, ar trebui să analizăm și să REFORMĂM modul în care SISTEMUL este administrat, prin CRITERII de eligibilitate mai clare, VERIFICĂRI mai riguroase și CONTROALE mai eficiente. Sprijinul public trebuie să ajungă la cei care sunt cu adevărat eligibili și au nevoie de el, în timp ce contribuțiile celor care au susținut sistemul de-a lungul anilor trebuie tratate cu corectitudine și respect . Britanicii locului să aibă prioritate, bineînțeles, pentru ca ne-au dăruit ‘țara mamă’, dar ca să ștergi la 0 un sistem ce a funcționat așa ani de zile, și să uiți de alții….

e cam greșit. ” a declarat în exclusivitate pentru G4Media Alexandra Arnăutu, aleasă în scrutinul din 7 mai consilieră la Barking și Dagenham, un consiliu din estul Londrei cu o importantă populație românească. La acest scrutin local din Anglia din 99 de candidați români 50 au fost din partea Reform UK.

La rândul ei, consiliera Partidului Laburist pentru comitatul Huntingdonshire, Alexandra Bulat a declarat pentru G4Media: „ Am trăit în Anglia toată viața mea de adult. Deși sunt cetățean britanic și sunt complet stabilită și integrată în Marea Britanie, nu voi uita de unde am venit și nu voi uita momentele dificile pe care le-am trăit. Doar pentru că am avut norocul să nu am nevoie de niciun ajutor social in Anglia, nu înseamnă că nu m-am fi putut afla în situați în care aș fi avut nevoie de sprijin.

Cred că toți care contribuie la sistem ar trebui să aibă un safety net, cum spun britanicii, o plasă de siguranță, dacă și când au nevoie. Copiii părinților migranți nu ar trebui să se confrunte cu sărăcia dacă putem să evităm acest lucru. Susțin politicile guvernului britanic, inclusiv mesele gratuite la școală și alte inițiative care oferă copiilor cel mai bun start în viață, indiferent de statutul părinților lor, pentru că nu ar trebui să pedepsim copiii pentru decizii pe care ei nu le pot controla.

Cred că partidul Reform UK propune politici populiste, care sunt nedrepte pentru cei care au contribuit deja atât de mult în Marea Britanie și care ar putea duce, de asemenea, la rezultate și mai grave în ceea ce privește sărăcia, mai ales pentru copii. ” Luni 17 august purtătorul de cuvânt al Reform UK, deputatul Robert Jenrick (ales în 2024 din partea Partidului Conservator) a anunțat că partidul său intenționează, dacă va ajunge la putere în urma viitoarelor alegeri parlamentare să elimine accesul la beneficii sociale tuturor cetățenilor străini care nu au și cetățenia britanică, inclusiv cetățenii statelor UE stabiliți în Regatul Unit. Printre cetățenii europeni care au statut stabilit (minimum cinci ani de rezidență) și pre-stabilit (sub cinci ani) cei mai numeroși sunt cetățenii români – aproape 1,4 milioane (deși nu toți se mai află în Regatul Unit), dintre care majoritatea nu au și cetățenia britanică.

O astfel de măsură ar risca să afecteze accesul la beneficii sociale ale cetățenilor britanici stabilit în statele membre UE. Deputatul partidului Reform UK, Danny Kruger (și el ales ca deputat Conservator în 2024 și trecut la Reform UK), a declarat în cadrul emisiunii BBC Breakfast că este un „principiu rezonabil” ca țara de cetățenie a persoanelor respective să le asigure prestațiile sociale.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *