Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Admiterea la liceu se schimbă din 2027 Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică, pe 14 august, proiectul noii metodologii de admitere la liceu, care va intra în vigoare pentru elevii ce încep clasa a VIII-a în septembrie 2026 și vor susține admiterea în vara anului 2027. Evaluarea Națională rămâne examen ul principal, însă unele licee ar putea organiza propriul concurs de admitere, cu două probe suplimentare.
Este prima generație vizată de noile prevederi ale Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care permite liceelor să organizeze concurs propriu pentru maximum 50% dintre locurile unei specializări. Restul locurilor vor fi ocupate, că și până acum, prin repartizarea computerizată.
Concursul nu este obligatoriu, nici pentru elevi, nici pentru licee, doar unitățile de învățământ care aleg această variantă îl vor organiza. Pentru a participa la concursul organizat de un liceu, elevii trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele Evaluării Naționale, după soluționarea contestațiilor. Concursul va consta în două probe, stabilite de fiecare liceu în funcție de profil și specializare, dintre disciplinele prevăzute într-o anexă a metodologiei.
Subiectele vor fi unice la nivel național, elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, iar fiecare liceu va decide cât vor conta rezultatele concursului în media finală de admitere. Pentru specializarea matematică-informatică, liceele vor putea alege dintre matematică, informatică și fizică. La științele naturii, disciplinele posibile sunt biologia, chimia și fizica.
Pentru filologie, pot fi alese limba română, o limbă modernă sau latina, iar pentru științe sociale, geografia, istoria sau educația socială. Potrivit calendarului-proiect publicat de Ministerul Educației, rezultatele finale la Evaluarea Națională vor fi afișate pe 7 iulie 2027, înscrierea la probele concursului de admitere se va face pe 8 iulie, iar probele propriu-zise vor avea loc pe 9 și 12 iulie 2027. Rezultatele finale ale concursului sunt programate pentru 15 iulie, urmate de completarea opțiunilor pentru repartizarea computerizată, între 16 și 22 iulie, și de repartizarea computerizată propriu-zisă, pe 26 iulie 2027.
Un rezultat slab la concurs nu înseamnă automat pierderea oricărei șanse de a ajunge la liceu. Elevii care nu participă la concurs sau nu ocupă unul dintre locurile scoase la concurs pot merge mai departe la repartizarea computerizată, conform regulilor standard de admitere. Media claselor V-VIII nu va fi inclusă în calculul mediei de admitere, dar va putea fi folosită ca prim criteriu de departajare atunci când doi elevi au aceeași medie la Evaluarea Națională.
Separat, proiectul introduce și posibilitatea ca liceele tehnologice și tehnologice duale să organizeze probe suplimentare de admitere, înainte de repartizarea computerizată, stabilite împreună cu operatorii economici parteneri. Fiecare unitate de învățământ care alege să organizeze concurs de admitere trebuie să transmită spre avizare inspectoratului școlar județean, până pe 15 septembrie 2026, disciplinele de concurs și criteriile de admitere, incluzând modul de calcul al mediei finale. Acestea vor fi publicate pe site-ul liceului până pe 1 octombrie 2026, astfel încât elevii și părinții să poată lua decizii informate din timp.
Documentele se află, în acest moment, în stadiul de proiect. Propunerile și observațiile pot fi transmise Ministerului Educației în următoarele 10 zile calendaristice de la publicare, astfel că unele prevederi, inclusiv calendarul, se pot modifica înainte de aprobarea formei finale prin ordin de ministru. Citește pe Antena3.
ro În inima Amazonului este un râu care fierbe. Temperatura apei atinge 86 de grade pe o porţiune lungă de 6 kilometri × Citește pe LongevityMagazine. ro Poți adormi în două minute?
Ce spune metoda militară de somn Citește pe Fanatik.