Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Freepik/Fără job în facultate: cum ajunge un tânăr să nu aibă nicio experiență de muncă la 24 de ani Doar 1,2% dintre studenții români lucrează în paralel cu studiile, cea mai mică rată din întreaga UE, de aproape zece ori sub media europeană. De ce România stă atât de prost la acest capitol?
Într-o țară în care majoritatea studenților ar avea, în teorie, tot interesul să câștige un ban în plus pe lângă bursă sau sprijinul familiei, cifrele arată exact opusul: România are cea mai mică rată din întreaga Uniune Europeană de studenți care lucrează simultan cu studiile. Doar 1,2% dintre tinerii aflați într-o formă de educație formală au, în același timp, și o activitate pe piața muncii, potrivit unui amplu studiu comparativ realizat de Consilium Policy Advisors Group (CPAG), bazat pe microdatele actualizate ale sondajului european al forței de muncă (EU-LFS). Pentru context, media Uniunii Europene la acest indicator este de 11,6%, aproape de zece ori mai mare decât în România.
Datele arată o imagine și mai clară a fenomenului: 97% dintre tinerii români aflați în sistemul de învățământ formal nu participă deloc la piața muncii, comparativ cu o medie europeană de 71,4%. Cu alte cuvinte, în timp ce în restul Europei aproape trei din zece studenți combină, într-o formă sau alta, educația cu munca , în România această combinație este, practic, o excepție rară. Autorii studiului descriu situația într-un mod tranșant: sistemul de educație și piața muncii din România funcționează „ca două sfere aproape complet separate”, cu foarte puține punți reale de legătură între ele.
Contrastul cu statele nordice este izbitor. În Olanda, rata de participare simultană la educație și muncă depășește 36%, în Danemarca ajunge la 28,1%, iar în Finlanda la 25,4%. Practic, în aceste țări, a fi student și a avea, în același timp, un job part-time sau chiar cu normă parțială este norma, nu excepția.
Islanda se numără, la rândul ei, printre statele cu cele mai ridicate rate, depășind 30%. Aceste cifre reflectă, în mare parte, modele educaționale și sociale complet diferite: în nordul Europei, munca studențească este integrată cultural și instituțional în parcursul educațional, programele universitare sunt gândite cu flexibilitate pentru joburi part-time, angajatorii au politici specifice de angajare a studenților, iar statul oferă adesea stimulente fiscale sau sociale pentru tinerii care muncesc și studiază simultan. Explicațiile pentru situația din România țin de mai mulți factori structurali, care se suprapun.
Rigiditatea programului universitar. Multe programe de studiu din România au orare încărcate, cu prezență obligatorie extinsă și puține opțiuni de studiu part-time sau la distanță, ceea ce face dificilă combinarea fizică a facultății cu un program de lucru regulat. Lipsa unei culturi instituționale a muncii studențești.
Spre deosebire de statele nordice, unde parteneriatele universitate-angajator pentru joburi studențești sunt o practică extinsă, în România astfel de structuri sunt rare sau limitate la câteva domenii (IT, în special), iar restul studenților trebuie să-și caute singuri oportunități, adesea informal. Bariere de reglementare. Studiul CPAG menționează explicit „barierele instituționale și de reglementare” care împiedică studenții să combine studiile cu munca, de la complexitatea contractelor de muncă part-time până la lipsa unor facilități fiscale clare pentru angajatorii care ar dori să angajeze studenți în regim flexibil.
Concentrarea geografică a joburilor. Multe universități mari din România sunt situate în orașe unde piața locurilor de muncă part-time, potrivite pentru program de student, este limitată sau prost plătită, spre deosebire de piețele mult mai dezvoltate din capitalele sau orașele universitare din vestul și nordul Europei.