O ultimul dintre cele 14 brățări dacice din aur recuperate de statul român, cea mai grea din serie, a ajuns înapoi în țară după o anchetă pornită la Timișoara. Piesa cântărește 1.286,70 grame și a fost predată Muzeului Național de Istorie a României în seara zilei de 21 octombrie 2024, după ce un cetățean ceh o cumpărase de la intermediari din Timișoara, iar dosarul penal a fost clasat în 2025 din cauza prescripției.
Cazul a început în iunie 2024, când polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au aflat că o brățară spiralică din aur ar fi scoasă la vânzare în zona municipiului. Informația părea greu de crezut, mai ales că marile anchete privind rețelele de braconieri din Munții Orăștiei rămăseseră departe în timp. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, iar echipa a fost coordonată de procuroarea Nadia-Adina Ciocoiu. Din ea au făcut parte comisarul șef Alexandru Nicolae Zisu, agentul șef adjunct Alex Alin Pirlogescu și subcomisarul Raoul Niculescu, de la BIC Lugoj.
Fostul procuror general Augustin Lazăr a asemuit demersul cu o partidă de șah, potrivit Libertatea. Prin mai multe mutări calculate, anchetatorii i-au pus în încurcătură pe cei care dețineau bunul. Cumpărătorul ceh a fost convins, prin tehnici de negociere, că singura cale rezonabilă era colaborarea cu autoritățile române. El a invocat buna-credință la achiziție și a fost despăgubit conform Convenției internaționale privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal.
Expertiza dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, pe atunci directorul Muzeului Național de Istorie, a confirmat autenticitatea piesei. Brățara măsoară aproximativ 1,8 metri desfășurată și este datată între 44 și 30 î.e.n. Analizele de la Institutul de Fizică Atomică arată că a fost lucrată din aur nativ, nerafinat, din Cadrilaterul de Aur al Munților Apuseni, cu urme de cositor specifice aurului aluvionar. Același poanson apare și pe brățările numerotate 4, 9 și 13, ceea ce indică un atelier regal comun, la Sarmizegetusa Regia.
Povestea nu e încheiată. Anchetatorii știu de o altă piesă, de peste 1,5 kilograme, care rămâne în căutare. Jaful din situl UNESCO a început spre sfârșitul anilor ’90, când rețele de români, sârbi și germani, înarmate cu detectoare de metale performante, scoteau tezaurele pentru colecții private din Europa și SUA. Din 2005, procurorii din Alba Iulia și de la Parchetul General au început să dezmembreze aceste rețele. Cazul din Timișoara arată că piesele ajunse pe piața neagră pot fi încă găsite, chiar și după ani.
Sursă text și foto: Info Timișoara — articolul original