Apa de la robinet nu poate fi gratuită nicăieri, pentru că cea mai mare parte a costului nu ține de apa în sine, ci de conductele, pompele și stațiile prin care ajunge la consumator, a explicat Bogdan Bobic, directorul Companiei de Apă Arieș. Declarația vine ca replică la ideea, susținută de Călin Georgescu și de alții, că apa e un dar de la Dumnezeu pe care statul doar o taxează.
Bobic a răspuns la întrebarea lui Horia Nasra și a ales un ton ironic: ideea unei ape gratuite i se pare la fel de amuzantă ca promisiunea unei motorine de un leu. „Așa pot să spun și eu, că trebuie să umble câinii cu covrigi în coadă”, a spus el. Directorul a trecut apoi prin costurile fiecărei etape, de la sursă până la robinet.
Prima etapă este tratarea. Apa din subteran e de regulă mai curată și mai ieftin de tratat, în timp ce cea de suprafață cere mai mulți reactivi, iar în ambele cazuri sunt necesare analize zilnice care să confirme că parametrii sunt respectați. A doua este energia electrică: apa e scoasă din puțuri cu pompe și trimisă la stația de tratare, apoi în rețea, pe un teren rareori plat. Unele zone se alimentează prin pompare, altele gravitațional, dintr-un rezervor, dar factura la curent rămâne, după Bobic, „semnificativă”. A treia, și cea mai scumpă, este infrastructura. „Apa nu merge wireless”, a spus directorul, cu o aluzie la „secretele despre apă” invocate de Georgescu. „Merge prin niște conducte, iar conductele costă o grămadă de bani.”
Cifrele oferite de Bobic arată proporțiile. În arealul Turda–Câmpia Turzii, care cuprinde două orașe și 12 comune, s-au investit, după calculul său, între 250 și 300 de milioane de euro. Împreună cu Compania de Apă Someș, investițiile din județul Cluj ajung la aproximativ un miliard de euro în ultimii 15 ani. Lacurile, hidrocentralele și țevile din vremea comunismului nu sunt „date de Dumnezeu”, a mai spus el, ci construite de oameni și au nevoie de întreținere: „Nimic nu rămâne veșnic”.
Bobic a vorbit și despre planul tarifar, pe care îl numește „cea mai urâtă condiționalitate” a fondurilor europene pentru apă. Scopul lui, a insistat directorul, nu e îmbogățirea cuiva, ci o capacitate financiară și instituțională care să permită mentenanța și un management corect al activelor. Conductele rezistă 30–50 de ani, iar operatorul trebuie să aibă bani pentru înlocuirea lor, dar și pentru schimbarea constantă a pompelor, grătarelor și echipamentelor. Logica proiectelor europene, a explicat el, este ca sistemul să se poată autosusține.
Nu e vorba doar de bani, ci și de oameni, a adăugat Bobic, care a amintit criza apei din Prahova, provocată atât de probleme tehnice, cât și de lipsa de competență. Un operator trebuie să-și permită specialiști buni și investiții în echipamente. „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”, a spus directorul, care a invocat și experiența preluării unor sate din Moldovenești, ca exemplu despre ce se întâmplă când apa nu costă nimic.
Sursă text și foto: Cluj1 — articolul original