Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Victoer Stroe/Mai multe zone din țară vor fi afectate de instabilitate atmosferică. Canicula va fi prezentă și sâmbătă în cea mai mare parte din țară.
Cu toate acestea, se anunță și ploi sau vilejii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a emis, sâmbătă, o avertizare de Cod Galben de caniculă, cu disconfort termic ridicat, valabil în Banat, Oltenia, Dobrogea, dar și cea mai mare parte a Munteniei. Indicele de temperatură-umezeală în aceste zone va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile vor fi cuprinse între 34 – 37 de grade. Avertizarea este valabilă până la ora 21:00. În cea mai mare parte a Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei, dar și în nordul Dobrogei va fi vânt puternic, cu rafale de 50 – 70 de km/h.
Intensificări intensificări ale vântului vor fi local și în vestul și sud-vestul teritoriului, iar la rafală se vor atinge viteze de 40 – 45 km/h și izolat de peste 50 – 55 km/h, conform ANM. Avertizarea de Cod Galben este valabilă până sâmbătă seară, la ora 23:00. În jumătatea de vest a Munteniei, sudul și estul Transilvaniei, local la munte, vor fi ploi torențiale în cantități mari, dar și vijelii.
Meteorologii anunță instabilitate atmosferică, cu rafale de vânt ce vor atinge 50 – 70 de km/h, iar izolat, chiar și 80 de km/h, pe arii restrânse. Va ploua cu tunete și fulgere, și izolat, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). În intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, va ploua cam 15 – 20/mp, iar la munte, în arii restrânse, va ploua 30 – 50 l/mp, conform ANM.
Meteorologii precizează că fenomenele de instabilitate atmosferică se vor manifesta și pe arii restrânse, în restul Olteniei, Munteniei și Transilvaniei. Citește pe Antena3. ro Țara căreia i-a dispărut Președintele.
A plecat în vacanță de două luni și nu s-a mai întors × Citește pe LongevityMagazine. ro Studiu care infirmă beneficiile probioticelor pentru sănătatea vaginală Citește pe Fanatik. ro A scos banii!
Neluțu Varga, prima decizie pentru a îi face echipă lui Marius Șumudică la CFR Cluj.