Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată ISU Suceava/Intervenții în forță în Suceava: Echipele de salvare curăță străzile de acoperișurile luate de vânt Joi, în județul Suceava, vântul puternic a făcut ravagii. Pompierii militari, dar și cei voluntari din cadrul ISU Suceava au intervenit în mai multe localități pentru reducerea pagubelor.
„Pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase, pompierii militari și lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit pe raza localităților Salcea, Râșcă și Ciumârna pentru îndepărtarea unor arbori doborâți pe carosabil”, anunță ISU Suceava. Potrivit salvatorilor, în comuna Moara, vântul puternic a smuls tabla ce învelea acoperișul unei case de locuit. Salvatorii suceveni au intervenit la fața locului.
O parte din misiuni au fost finalizate, dar forțele de intervenție rămân mobilizate până la terminarea operațiunilor de îndepărtare a efectelor negative, conchid reprezentanții ISU Suceava.