Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. ”Vom iniţia încheierea mandatului preşedintelui în funcţie, ca parte a ‘operaţiunii de epurare’. A doua zi după ce amendamentele constituţionale intră în vigoare, mandatul lui Tamas Sulyok se va încheia, punct”, a afirmat Magyar, într-un discurs în parlament.

El a menţionat că guvernul său va adopta ample măsuri juridice, politice şi economice pentru a eradica corupţia în Ungaria. Constituţia va fi confirmată printr-un referendum, iar parlamentul ungar va alege un nou preşedinte pentru a restabili autoritatea acestei funcţii. ”Ungaria are nevoie de o constituţie pe care poporul ungar, indiferent de afilierea politică, o poate numi a sa”, a explicat Peter Magyar.

Potrivit acestuia, Ungaria are nevoie de o constituţie care să dureze mai mult decât guverne, partide şi prim-miniştri. De asemenea, vor fi operate schimbări legislative pentru a stabili la 70 de ani limita maximă de vârstă a judecătorilor Curţii Constituţionale. Aceste schimbări vor conduce la înlăturarea lui Peter Polt din postul de preşedinte al Curţii Constituţionale.

În plus, durata maximă a mandatului pentru parlamentari va fi stabilită la 12 ani. Guvernul îi va elibera ”pe oameni de mafia politică şi economică care ne-a prădat ţara, ne-a ameninţat cetăţenii şi le-a făcut viaţa insuportabilă”, a subliniat şeful executivului de la Budapesta. El a spus că este nevoie de măsuri ”cu maximă hotărâre şi severitate în fiecare domeniu”.

Reamintind de lupta anti-mafia din Italia, Peter Magyar a remarcat că, acum 34 de ani, asasinarea unui judecător şi a unui procuror a şocat naţiunea italiană şi a condus la concluzia că infracţionalitatea organizată nu poate fi înfrântă prin metode tradiţionale. ”Asta a condus la noi legi şi instituţii în 1992”, a continuat Magyar. ”Există însă o diferenţă esenţială faţă de Italia.

Noi nu vom permite societăţii ungare să suporte tipul de şocuri pe care Italia le-a suportat şi nici nu vom permite mafiei să sugrume, să sufoce şi să jefuiască Ungaria în deceniile următoare”, a accentuat şeful guvernului ungar.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *