România își păstrează principalul atu în competiția pentru fabrici noi: forța de muncă ieftină. Potrivit datelor Eurostat pentru 2025, o oră de muncă în România costă cu 65% mai puțin decât media din Europa de Vest și din zona euro. Doar că acest avantaj contează din ce în ce mai puțin pe măsură ce crește incertitudinea politică. Investitorii care își fac planurile pe zece ani nu se mai uită doar la costuri. Se uită și la cât de predictibil e statul cu care vor avea de-a face.
„În continuare, România este o piață accesibilă din punct de vedere al costurilor”, a declarat la ZF Live Laura Dumea-Bencze, head of research și director investment properties la CBRE. Ea a descris diferența de cost drept un avantaj financiar „semnificativ” pentru orice dezvoltator sau linie de producție. În opinia sa, datorită acestei diferențe, România poate concura ca zonă de producție chiar și cu piețele din Asia, care multă vreme au părut imbatabile la acest capitol.
Pe de altă parte, specialista CBRE recunoaște că tensiunile politice cântăresc. „Evident, turbulențele din zona politică poate că nu ajută și ar fi mult mai utilă o stabilitate la nivel guvernamental”, a spus ea. Imediat după aceea a venit însă cu un argument care sună mai degrabă a reasigurare: mediul de afaceri, fie el românesc sau internațional, „nu e venit aici să facă business pentru șase luni de zile”. Cu alte cuvinte, cine a investit deja într-o hală sau într-o fabrică nu pleacă din cauza unei crize de guvern. Mai greu de convins sunt investitorii care încă stau pe gânduri, iar pe ei îi poate pierde România.
Cele două argumente nu se anulează, dar nici nu se compensează automat. Costul mic al muncii rămâne un avantaj real. El nu e însă eternmn: salariile cresc, iar concurenții din regiune se luptă pentru aceleași proiecte. În același timp, instabilitatea politică se traduce în costuri de finanțare mai mari pentru stat și în reguli fiscale care se pot schimba peste noapte. Pentru un investitor industrial, un cost orar mic nu înseamnă mare lucru dacă nu știe ce taxe va plăti peste doi ani.
În regiunile care trăiesc deja din producție, dilema se vede cel mai bine. Județul Sibiu, de exemplu, a atras în ultimii ani o industrie de sorginte germană consistentă. Aici însă competitivitatea nu mai ține doar de salarii. Contează la fel de mult calitatea școlilor, pregătirea profesională și capacitatea administrației de a ține pasul cu investitorii. Iar în asemenea locuri, o perioadă lungă de nesiguranță la București nu oprește neapărat fabricile existente, dar poate amâna următoarea extindere.
Sursă text și foto: Ziarul Financiar — articolul original