Aproximativ 9.000 de tone de explozibili au căzut, timp de opt ani, peste un singur sat de pescari din centrul Vietnamului. Vịnh Mốc a fost unul dintre cele mai bombardate locuri de pe planetă, dar comunitatea de acolo nu a dispărut. A supraviețuit pentru că s-a mutat sub pământ. Sute de oameni au trăit șase ani într-un labirint de tuneluri săpat chiar sub casele lor, iar povestea lor arată cât de mult poate rezista o comunitate atunci când nu are unde să fugă, relatează CNN.
Până în 1965, nimic nu anunța tragedia. Vịnh Mốc era un sat liniștit, cu orezării, crânguri de bambus și plaje aurii. Problema a fost poziția. Satul se afla chiar pe linia care despărțea Vietnamul de Nord de Vietnamul de Sud, iar în zona de graniță, pe atunci, fiecare metru de pământ avea valoare militară. Odată cu intensificarea războiului, bombardamentele americane au transformat satul într-o țintă permanentă.
Evacuarea nu era posibilă, pentru că nu mai exista un loc sigur spre care să pleci. Localnicii au ales atunci singura cale rămasă și au început să sape. În doar doi ani au construit un complex subteran care astăzi pare mai degrabă proiectul unor ingineri decât opera unor pescari și țărani. Tavanele sunt arcuite, pereții sunt groși, iar galeriile nu merg drept, ci în zigzag. Fiecare dintre aceste soluții avea un rost. Arcul distribuie presiunea, pereții masivi țin la impact, iar cotiturile repetate frâng unda de șoc înainte să ajungă la oameni.
Tunelurile nu au fost doar un adăpost în care oamenii așteptau să treacă bombardamentul. Au devenit un sat întreg, mutat sub pământ. Familiile aveau spații amenajate pentru locuit, iar complexul avea și o maternitate. Cel puțin 17 copii s-au născut acolo, în anii în care deasupra lor satul era bombardat fără încetare. Pentru acești copii, primii ani de viață au însemnat întuneric, pământ umed și zgomotul surd al exploziilor.
Vịnh Mốc este de obicei pus în umbra tunelurilor Cu Chi, mai cunoscute publicului larg, dar are o semnificație aparte. Cu Chi a fost în primul rând o rețea militară. Vịnh Mốc a fost construit ca să protejeze civili: pescari, femei, copii, bătrâni. Tocmai de aceea, la decenii după război, locul spune mai mult decât orice statistică despre ce înseamnă un conflict pentru oamenii care nu l-au ales. Și arată că, uneori, cea mai bună apărare nu vine din armament, ci din pământ, răbdare și bun-simț ingineresc.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original