Stalp de inalta tensiune

Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al energiei, spune că România va folosi toate capacităţile sale disponibile, la care se adaugă o capacitate de import/export de 4. 000 MW astfel încât această perioadă extrem de tensionată în contextul secetei să fie trecută în siguranţă în cee ace priveşte alimentarea cu energie.

Comunicatul vine după ce decizia de a opri şi al doilea reactor de la Cernavodă a fost anulată, în contextul în care a fost anunţată aseară în toate mediile. “ Specialiştii Dispecerului Energetic Naţional analizeazã evoluţia consumului, a producţiei şi a fluxurilor de energie pentru menţinerea echilibrului dintre producţie şi consum, fiind pregãtiţi sã opereze în siguranţã SEN şi în scenariul retragerii din exploatare a ambelor unitãţi de producţie nuclearã . În aceste condiţii de stres, echilibrarea SEN este realizată prin utilizarea tuturor resurselor disponibile, inclusiv prin schimburile comerciale transfrontaliere de energie electrică, în limitele capacităţilor tehnice ale reţelei şi ale pieţei regionale.

Reţeaua Electrică de Transport naţională are în prezent o capacitate de schimb transfrontalier de aproximativ 4. 000 MW import/export. Având în vedere prognozele meteorologice care arată menţinerea secetei şi instalarea unui nou episod de temperaturi foarte ridicate în perioada următoare, se estimează o creştere a gradului de solicitare a SEN, în special în intervalele de consum maxim (vârf de consum, în special seara).

În acest context, Dispecerul Energetic Naţional va continua să adapteze în timp real măsurile de operare, astfel încât să poată fi asigurată funcţionarea SEN în condiţii parametri de siguranţă. Totodată, trebuie avut în vedere că aceste condiţii de secetă şi caniculă afectează majoritatea statelor europene, exercitând presiuni suplimentare asupra sistemelor electroenergetice şi asupra pieţei regionale de energie”, precizează Transelectrica. Compania mai precizează că va informa în mod constant şi transparent cu privire la evoluţia stării Sistemului Electroenergetic Naţional şi la orice elemente de interes privind funcţionarea acestuia, pe măsura disponibilităţii informaţiilor operaţionale.

“Obiectivul principal rămâne menţinerea siguranţei în funcţionarea SEN şi asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică a consumatorilor. ” Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Seceta declanşează una dintre cele mai mari crize din energia României şi scoate din funcţiune în totalitate centrala de la Cernavodă, responsabilă pentru 20% din producţie Bursă. Finanţe personale.

Iulie 2026 este pe cale să devină cea mai lichidă lună din istoria bursei, deci inclusiv peste recordul stabilit în momentul listării Hidroelectrica Antreprenori români cu ştate vechi se adaptează generaţiilor noi: fondatorii City Grill, Teilor şi Otter încearcă să atragă Gen Z cu branduri dedicate, cu concepte noi şi cu echipe tinere Unde este Rheinmetall? 1. 000 de angajaţi ai Damen Mangalia au fost concediaţi.

Niciun cumpărător la a doua licitaţie Jörg Schuler, CEO al Diehl Aviation: Pornim producţia la Craiova în septembrie şi creştem până la 500 de angajaţi. „Avem teren rezervat pentru extindere, fabrica ar putea deveni prea mică până în 2030“. O piaţă de consum, nu de investiţii în producţie.

Unilever, Colgate-Palmolive, Henkel şi Nivea domină piaţa de 50 mil. euro a săpunului, dar toate produsele sunt aduse din import. Colgate-Palmolive a produs anterior săpun în Bucureşti, dar pe terenul fabricii stă azi un hipermarket Kaufland.

ZF Live. Mai conduce cineva România? De două săptămâni Cadastrul e blocat, dar nu a fost convocată nicio celulă de criză cu toate entităţile implicate pentru rezolvarea situaţiei CEC Bank pentru afaceri româneşti, un proiect ZF şi CEC Bank.

Adrian Florea, Concelex: „România are în sfârşit jucători capabili să lupte cu companiile multinaţionale şi să livreze proiecte mari şi foarte mari.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *