Fostul rugbist Mircea Rusu, unul dintre cei mai valoroși flankeri pe care i-a avut România, a murit la 93 de ani, la Cluj-Napoca. Moartea a survenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar vestea a fost dată publicității sâmbătă, 24 octombrie 2026. Cu el dispare un nume din echipa de aur a Griviței Roșii și din naționala fără înfrângere a anilor ’60.
Decesul a fost anunțat de Federația Română de Rugby pe site-ul oficial. Federația îl descrie drept „flankerul de aur” al unei generații excepționale, care a format, alături de Viorel Morariu și Radu Demian, una dintre cele mai bune linii a treia din istoria rugby-ului românesc.
Născut la Blaj, pe 30 iulie 1933, Rusu a făcut liceul la „Sfântul Vasile cel Mare”, apoi, după desființarea acestuia, la Alba Iulia. În tinerețe a practicat atletismul, baschetul și voleiul. La rugby a ajuns aproape din întâmplare: student la Institutul de Căi Ferate din București, rămăsese fără cămin și fără masă la cantină, pentru că tatăl îi era deținut politic. Jucătorii echipei de rugby a institutului primeau masa gratuit, așa că s-a alăturat formației Locomotiva ICF, antrenată de Constantin „Telu” Diamandi. Vzuse primul meci de rugby doar cu un an înainte, în 1953, la România – Italia 14-16, pe stadionul Dinamo.
Din 1956 a jucat la Grivița Roșie, unde a rămas până în 1970, când avea 37 de ani. Cu această echipă a câștigat opt titluri naționale și, în 1964, titlul de campion al Europei, după o finală cu francezii de la Mont-de-Marsan. A debutat la națională pe 27 octombrie 1959, într-un meci cu Republica Democrată Germania, la București, și a jucat ultima oară pentru tricolori pe 28 mai 1967, la Lisabona, cu Portugalia. A făcut parte din lotul care a înlănțuit 25 de meciuri internaționale fără înfrângere. În 1964 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.
În 1970, din motive familiale, s-a mutat la Cluj. A condus Grupul Școlar Material Rulant „16 Februarie” și a continuat să joace la Agronomia Cluj. A pus bazele rugby-ului de juniori în oraș: a înființat, împreună cu Alexandru Ștefu, secția de la Școala Sportivă Viitorul Cluj, apoi una de juniori la CSȘ Locomotiva, cluburi care au fuzionat ulterior sub numele Locomotiva Cluj. A contribuit și la înființarea echipei Uzinelor „16 Februarie”, unde a jucat până în 1979, când s-a retras din activitatea competițională la 46 de ani. A rămas lângă echipă până la pensionare, în 1995.
Sursă text și foto: Alba Press — articolul original