Planul Comisiei Europene de a oferi Canadei un statut de „membru asociat” al Uniunii a stârnit rezerve serioase în mai multe capitale europene, chiar înaintea summitului în care ar trebui adoptată declarația comună dintre UE și Ottawa. Germania conduce opoziția față de includerea expresiei în text, iar Franța, Italia și Belgia au și ele obiecții, potrivit a șase diplomați implicați în negocieri și a doi oficiali europeni citați de POLITICO. Miza nu este apropierea de Canada, pe care nimeni nu o contestă, ci un statut care nu a fost definit nici juridic, nici politic.
Disputa are și o componentă de procedură. Mai multe guverne sunt nemulțumite că președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a lansat ideea fără consultări prealabile cu statele membre, în discursul despre starea Uniunii din septembrie 2026, când a prezentat Canada drept primul posibil „membru asociat”. „Am pus cu siguranță căruța înaintea boilor. Anunțăm ceva și abia apoi încercăm să stabilim ce înseamnă”, a spus unul dintre diplomații citați.
Problema de fond e că noțiunea nu există în tratatele UE. Canada nu poate deveni membru cu drepturi depline, fiindcă articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană permite aderarea doar statelor europene. Noul statut ar crea o relație privilegiată, diferită de acordurile Bruxelles-ului cu Regatul Unit, Elveția sau țările din Spațiul Economic European, construite mai ales în jurul accesului la piața unică. Ottawa nu vrea acest model și nici aplicarea integrală a celor patru libertăți de circulație. Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț internațional din Parlamentul European, susține apropierea de Canada, dar ar evita sintagma „membru asociat”, pentru că poate genera confuzii cu alte forme de asociere existente.
Pe lângă numele statutului, negocierile au scos la iveală o falie în privința energiei nucleare. Austria se opune includerii în declarație a unor angajamente privind o cooperare mai strânsă în domeniu, în timp ce România, Franța, Slovacia și alte state vor ca nuclearul să fie menționat explicit printre domeniile de colaborare.
Poziția Bucureștiului are o miză practică. Centrala de la Cernavodă folosește reactoare CANDU, tehnologie dezvoltată în Canada, iar cele două țări cooperează de decenii în sectorul nuclear, inclusiv prin acorduri privind transferul de tehnologie și schimbul de informații între autoritățile de reglementare. Un parteneriat nuclear consolidat între UE și Canada ar putea aduce României oportunități suplimentare în tehnologie, investiții și securitate energetică, inclusiv pentru proiectele nucleare naționale.
Sursă text și foto: Mediafax — articolul original
