„Ilie Bolojan a fost reales preşedintele partidului la Congresul Extraordinar al PNL. Moţiunea condusă de Ilie Bolojan a reconfirmat direcţia modernizatoare a partidului.
Congresul Extraordinar al Partidului Naţional Liberal, desfăşurat duminică, 21 iunie 2026, în Bucureşti, l-a reales pe premierul Ilie Bolojan în funcţia de preşedinte al partidului, cu 1. 769 de voturi exprimate, reprezentând 96% din totalul voturilor exprimate de delegaţii prezenţi la eveniment. Ilie Bolojan a candidat şi a fost ales pe baza moţiunii „Modernizare cu Rădăcini”, împreună cu o echipă din care fac parte: Dan Motreanu (prim-vicepreşedinte), Robert Sighiartău (secretar general), Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu, Gabriela Horga, Alexandru Muraru, Siegfried Mureşan, Dragoş Pîslaru, Ioan Popa şi Florin Roman (vicepreşedinţi).
În discursul său în faţa Congresului Extraordinar, premierul Ilie Bolojan a accentuat că, acum un an de zile, PNL şi-a asumat răspunderea pentru a guverna şi a redresa România, luând măsuri dificile, dar necesare, în ciuda piedicilor puse de partenerii de guvernare. „Cel mai important lucru pe care l-a demonstrat partidul nostru este că se poate guverna şi altfel în România: se poate guverna cu respect pentru banul public, se poate guverna fără aroganţă, se poate guverna spunându-le oamenilor adevărul, se poate guverna stabilind reguli care sunt valabile pentru toată lumea, iar banul public, adunat din munca grea a celor care muncesc zi de zi în companiile şi fabricile din România, să nu fie risipit. Acest model de guvernare a stabilit un standard care nu mai poate fi negat”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
De asemenea, premierul Bolojan a arătat că modul corect de guvernare a fost cauza declanşării atacurilor la adresa partidului, mulţumindu-le colegilor liberali pentru că nu s-au lăsat ademeniţi de promisiuni pentru a-şi trăda partidul. El a afirmat că „PNL este de partea bună a istoriei” şi a propus liberalilor un nou drum, bazat pe valorile liberale. „Eu vă propun reconstrucţia unui partid demn, curajos, principial, care să recâştige încrederea românilor şi, odată reconstruit, el însuşi să fie o forţă de reconstrucţie a României …
Vă chem să redevenim un partid mare, pe fundaţia solidă a valorilor şi principiilor corecte. Mărimea unui partid o dă încrederea oamenilor în el, în proiectul lui pentru ţară. Vom reveni la guvernare, dar nu prin compromis, nu suportând minciuni şi decontând fuga de răspundere a altora.
Vom reveni la guvernare ca un partid mare, care pune cu adevărat în aplicare proiectul său pentru România puternică, modernă şi prosperă”, a declarat Ilie Bolojan în faţa liberalilor. S-au adresat de asemenea Congresului Extraordinar al PNL lideri importanţi din partid, care au susţinut direcţia de modernizare a PNL reprezentată de Ilie Bolojan şi au criticat PSD. La congresul de duminică au fost transmise mesaje de susţinere pentru PNL din partea preşedintelui Partidului Popular European, Manfred Weber, precum şi din partea reprezentanţilor unor partide partenere ale PNL, precum USR, UDMR şi Forţa Dreptei.
Au fost adoptate de către Congresul Extraordinar şi două hotărâri: – prima hotărâre reconfirmă poziţia PNL de a nu mai face coaliţie cu PSD, precum şi excluderea din partid a acelor membri ai PNL care ar vota, susţine sau participa la crearea unui guvern cu PSD – a doua hotărâre solicită demisia din partid a domnilor Lucian Bode, Rareş Bogdan, Adrian Veştea şi Hubert Thuma, precum şi a doamnei Alina Gorghiu, urmând ca, în cazul neprezentării demisiilor până pe 22 iunie 2026, ora 12, să fie demarate procedurile de excludere. În prima parte a evenimentului liberal, delegaţii prezenţi au aprobat (cu o singură abţinere şi niciun vot împotrivă) modificarea Statutului PNL, pentru a se introduce formula moţiunilor în privinţa candidaturilor în cadrul congresului, pentru a se crea Biroul Permanent Naţional ca principală structură internă de conducere a PNL şi pentru a se întări disciplina de partid.