Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a antamat această interesantă achiziție încă din data de 4 iunie 2024, când instituția condusă de către generalul Lucian Pahonțu a publicat în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia a făcut cunoscut faptul că intenționa să încheie un contract privind furnizarea unei „soluții software augmentată cu inteligență artificială pentru analize de date”. Potrivit documentației de atribuire, acest contract are o durată de 60 de zile de la parafarea lui, iar bugetul estimat inițial pus la bătaie de către Serviciul de Protecție și Pază a fost de 537.

190 de lei fără TVA, respectiv de 650. 000 de lei cu tot cu TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

În vederea atribuirii contractului, autoritatea contractantă nu a organizat o licitație deschisă, ci a utilizat procedura simplificată de selecție de oferte. La această procedură, au fost depuse două oferte, dintre care doar una singură a fost declarată admisibilă, în timp ce cea de-a doua a fost retrasă. În aceste condiții, Serviciul de Protecție și Pază a încheiat, la data de 8 iulie 2026, cu SC Sandline SRL București, contractul având numărul N1234/2026, la o valoare finală negociată de 536.

500 de lei fără TVA, respectiv de 649. 165 de lei cu TVA inclusă. În caietul de sarcini întocmit în vederea încheierii acestei afaceri, Serviciul de Protecție și Pază susține că, în ultimii ani, „conceptul de securitate a depășit bariera amenințărilor clasice și implică reziliența instituțiilor la șocuri neprevăzute, precum crize, dezvoltări tehnologice, alerte sau proliferarea războiului informațional”.

„Tehnologiile emergente și multiplele aplicații ale inteligenței artificiale reprezintă factori cu potențial disruptive pronunțat, care amplifică complexitatea amenințărilor tradiționale și asimetrice, oferind actorilor ostili, statali și non-statali, posibilități extinse de materializare a intențiilor agresive, cu consecințe majore în plan securitar”, se arată în documentul citat. Porivit SPP, implicațiile acestor dezvoltări tehnologice și potențialul de pericol asociat integrării lor în activitățile maligne ale vectorilor de amenințare obligă Serviciul de Protecție și Pază „să își adapteze strategia de răspuns la formele emergente de manifestare a amenințărilor la adresa demnitarilor și a obiectivelor de responsabilitate”. Concret, instituția condusă de generalul Lucian Pahonțu susține că, prin achiziția acestei soluții software, „va fi consolidată capacitatea instituțională de identificare timpurie, analiză și evaluare a amenințărilor hibride și asimetrice ce periclitează securitatea demnitarilor și a obiectivelor din competență, generate de acțiunile coordonate care folosesc soluții tehnologice avansate pentru diseminarea masivă și sistematică de conținut fals sau alterat”.

Mai exact, soluția software achiziționată de către SPP este de tip OSINT, augmentată cu inteligență artificială, „destinată colectării, centralizării, organizării și analizei de date provenite din surse deschise, publice”. Această soluție „trebuie să asigure procesarea datelor din multiple surse digitale, în vederea detectării amenințărilor”. Această soluție software permite colectarea datelor și a metadatelor de conținut, cum sunt postări, redistribuiri, comentarii, URL-uri, marcaje temporale, metrici de influență, date relaționale (autorul original, redistribuitorul, comentatorul și autorul menționat), videoclipuri, titluri, descrieri, subtitrările disponibile și date despre canal.

Lucrurile devin și mai interesante. Serviciul de Protecție și Pază arată că soluția achiziționată dispune de un mecanism de ancorare. Acesta trebuie, la rândul lui, să permită vizualizarea pentru fiecare temă identificată a listei de conținut inclusă în acesteia.

Atribuirea etichetelor de comportament actorilor trebuie să se realizeze exclusiv pe baza datelor existente în soluția software.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *