Petele negre sau verzui care apar toamna în colțurile de lângă tavan, în spatele dulapului sau pe glaful ferestrei nu înseamnă că locuința e murdară. Sunt semnul că în casă e prea multă umezeală, iar apa se depune pe suprafețele reci. De aici vine și frustrarea multor proprietari: pata se curăță în câteva minute, dar peste câteva săptămâni apare din nou exact în același loc. Cât timp sursa de umiditate rămâne, curățenia doar amână problema.
Explicația ține de fizică. Aerul cald din casă conține vapori de apă. Când atinge un perete rece, aerul se răcește, iar apa se condensează. Contează mai puțin umiditatea măsurată în mijlocul camerei și mai mult cea de la suprafața peretelui. Mucegaiul se dezvoltă, de regulă, când umiditatea relativă trece de 70-80%, iar lângă un perete rece acest prag se atinge mult mai ușor. Un exemplu: într-o cameră cu 21 de grade și 60% umiditate, un colț cu 4-5 grade mai rece ajunge la aproximativ 80% umiditate la suprafață, suficient cât să apară mucegaiul. Așa se explică de ce o casă care pare uscată poate avea colțurile exterioare mereu ude. Primul semnal de alarmă apare de obicei dimineața, sub forma condensului de pe geamuri.
Pereții nu se răcesc uniform. Cele mai expuse sunt punțile termice, adică locurile unde izolația se întrerupe: colțurile dintre doi pereți exteriori, îmbinarea peretelui cu tavanul sau planșeul, buiandrugii de deasupra ferestrelor, stâlpii și grinzile de beton. În blocurile vechi, neizolate, cele mai multe probleme apar în apartamentele de la ultimul etaj, în cele de colț și în camerele orientate spre nord. Primele nopți reci contează mult, fiindcă pereții se răcesc înainte ca locatarii să-și schimbe obiceiurile de iarnă. Multe familii închid atunci geamurile ca să păstreze căldura, iar vaporii rămân în casă.
Umezeala vine în mare parte din activitățile obișnuite. Rufele uscate în casă sunt una dintre cele mai mari surse: o mașină de spălat plină eliberează în aer aproximativ 2 litri de apă pe măsură ce hainele se usucă. La cinci-șase spălări pe săptămână, asta înseamnă 10-12 litri de apă în aerul locuinței. La ei se adaugă gătitul, dușurile și chiar respirația. Mobila lipită de pereții exteriori agravează situația. Dulapurile și paturile blochează circulația aerului cald, iar peretele din spatele lor rămâne rece și umed. Mucegaiul crește acolo fără să fie văzut, până când se simte mirosul sau apar pete pe haine.
Soluțiile sunt simple, dar cer disciplină. Aerisirea eficientă înseamnă geamuri deschise larg câteva minute, de două-trei ori pe zi. Un geam ținut întredeschis ore întregi nu ajută, ba chiar răcește pereții din jur și poate favoriza condensul. Aerul rece de afară are mai puțină apă, iar când se încălzește în casă umiditatea relativă scade. Rufele ar trebui uscate în camera cea mai bine aerisită, cu ușa închisă și geamul deschis sau cu un dezumidificator pornit. În baie și în bucătărie ajută ventilatorul sau geamul deschis în timpul dușului și al gătitului, iar oalele trebuie ținute sub capac. Mobila trebuie mutată la câțiva centimetri de pereții exteriori. Camerele nefolosite nu trebuie lăsate complet fără căldură, pentru că pereții lor reci atrag condensul din restul casei. Dezumidificatorul merită cumpărat în locuințele unde umiditatea rămâne constant peste 60%.
Curățarea petei rămâne necesară, dar îndepărtează doar partea care se vede. Dacă peretele rămâne rece și umed, sporii din aer găsesc din nou condiții bune, iar mucegaiul revine. În blocurile cu punți termice mari, obiceiurile bune reduc problema, dar nu o elimină complet. Pe termen lung, soluția durabilă este izolarea corectă a clădirii.
Sursă text și foto: Jurnalul Național — articolul original