În septembrie 1903, un cerșetor orb din Cluj, Pascu Brezda, a fost condus pe ultimul drum cu o pompă pe care orașul nu o vedea de obicei nici la funeraliile celor înstăriți. Sicriul a fost așezat într-un furgon tras de patru cai, iar alături au mers 20 de lachei în negru, cu făclii aprinse. Costul fusese achitat din 360 de coroane pe care cerșetorul le adunase, bănuț cu bănuț, în timpul vieții.
Povestea apare în Bunul Econom, în numărul din 20 septembrie 1903, care o prelua din Răvașul, publicație clujeană. Cerșetorul își pusese capăt zilelor cu un cuțit, „zilele acestea”, după formularea ziarului, care nu dă însă o dată exactă. Banii fuseseră încredințați ddinainte unei societăți, cu o instrucțiune clară: înmormântarea trebuia să fie „cu paradă”. Instrucțiunea a fost respectată, iar presa epocii a asemuit cortegiul cu cel al unui baron.
Reacția orașului n-a fost de admirație. Potrivit relatării, clujenii au privit cu dezgust risipa, pe motiv că banii ar fi putut ajuta alți oameni săraci. Presa a vorbit despre o faptă nebunească și a insistat pe cuvintele „orb” și „sinucigaș”, ca și cum ele ar fi explicat de la sine tot ce se întâmplase.
Pentru context, 360 de coroane, în moneda austro-ungară a vremii, reprezentau o sumă serioasă pentru cineva care trăia din milostenie. Strânsă în ani de cerșit, ea cântărea probabil mai mult decât orice alt bun pe care cerșetorul l-ar fi putut lăsa în urmă. Motivele nu se cunosc: din documentele păstrate în arhiva digitală nu reiese de ce hotărârea a fost atât de ferm legată de o ceremonie spectaculoasă.
Se poate însă citi altfel decât au făcut-o contemporanii. Un om care și-a petrecut viața cerând de la ceilalți a vrut ca, măcar o dată, orașul să-l vadă trecând și să nu poată întoarce capul. Peste 123 de ani, cele câteva rânduri din ziarele vremii păstrează tocmai această dorință, singura voce pe care a lăsat-o cerșetorul în arhivele Clujului.
Sursă text și foto: Actual de Cluj — articolul original