Incendiul a izbucnit miercuri după-amiază într-un depozit de alimente congelate cu o suprafață de 46. 400 de metri pătrați, unde arderea izolației, o posibilă scurgere de amoniac și topirea panourilor solare au complicat eforturile de stingere a incendiilor, conform autorităților, relatează Le Figaro .
Starea de urgență va „garanta că orașul dispune de resursele de care are nevoie”, a declarat primarul Karen Bass într-un comunicat. „Mirosul de fum s-a răspândit în cea mai mare parte a orașului și încurajăm pe toată lumea să își limiteze expunerea cât mai mult posibil”, a declarat Departamentul de Pompieri din Los Angeles într-o postare pe Facebook. Incendiul emană fum cu miros de plastic carbonizat Incendiul a fost ținut sub control depozitul, dar continuă să ardă, emanând fum cu miros de plastic carbonizat.
Locuitorilor din cartierul Boyle Heights din estul orașului Los Angeles li s-a recomandat inițial să rămână în case, să închidă ferestrele și să evite să respire aerul cald. Autoritățile au amenajat adăposturi deschise 24 de ore din 24 pentru persoanele care nu pot evita fumul. Însă pompierii au retras ulterior aceste avertismente, declarând că fumul nu este toxic și este similar cu cel al unui incendiu tipic la o clădire.
Cu toate acestea, oficialii responsabili cu calitatea aerului au emis avertismente, sfătuind locuitorii din zonele afectate să evite toate activitățile în aer liber.