România produce, în 2025, aproximativ aceeași valoare economică pentru fiecare kilogram de materiale consumate ca în anul 2000, deși economia a crescut în tot acest timp. Datele Eurostat, citate într-o analiză publicată luni, 12 octombrie 2026, arată că productivitatea resurselor a stagnat în România între 2000 și 2025, în timp ce media Uniunii Europene a urcat cu circa 50%. Diferența ridică o problemă pentru Programul de Guvernare: ce fel de creștere economică construiește țara.
Indicatorul pus în discuție raportează PIB-ul real la consumul intern de materiale. Nu măsoară doar energia și nici doar resursele extrase din România: include materialele extrase pe plan intern, la care se adaugă importurile și se scad exporturile. Cifra spune, așadar, cât de mult producem din ce folosim, nu cât de bogat este subsolul sau cât de mare este PIB-ul.
Autorul analizei susține că stagnarea nu înseamnă lipsă totală de progres. Înseamnă, în schimb, că la nivelul acestui indicator creșterea nu s-a desprins de consumul de materiale și a rămas mult în urma altor state europene. Rămâne de lămurit cât din acest rezultat ține de risipă, pierderi și management ineficient, cât de tehnologii slabe și produse cu valoare adăugată redusă și cât de nevoia firească de a construi infrastructură. Răspunsul, spune analiza, trebuie căutat pe sectoare și pe date, nu prin generalizări.
Miza politică e directă. Discuția despre deficit, taxe, salarii și pensii rămâne incompletă, argumentează textul, dacă nu include și capacitatea economiei de a transforma resursele în valoare. Autorul cere ca Guvernul să înlocuiască ajutoarele și subvențiile repetate, care creează o prosperitate aparentă pe termen scurt, cu măsuri pentru productivitate, eficiență și valoare adăugată: combaterea risipei, modernizarea tehnologiilor, management performant.
Analiza ridică și întrebarea câtă valoare rămâne în țară din resursele românești, prin prelucrare, tehnologie, proiectare și comercializare, față de ce se exportă brut și se importă apoi ca produs finit. Nu orice export de materie primă este o greșeală, precizează autorul, iar nu orice fabrică devine viabilă doar prin subvenționare. Totuși, lipsa unei politici coerente pentru valoarea adăugată nu poate fi acoperită, în opinia sa, cu discursuri despre bogățiile țării. Același demers cere ca statul să-și judece investițiile după rezultate, nu după sumele cheltuite sau după absorbția fondurilor europene.
Sursă text și foto: Sibiul în Imagini — articolul original