Luni, 12 octombrie 2026, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a anunțat că indicele global al sărăciei multidimensionale a crescut pentru prima dată de când este calculat, adică din 2010. Numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie „acută” a ajuns la 1,2 miliarde, cu 51,5 milioane mai mulți decât în ediția precedentă a raportului, realizat împreună cu Oxford Poverty and Human Development Initiative (OPHI).
Indicele nu măsoară doar banii. Pune cap la cap lipsurile care se cumulează în aceeași gospodărie: foamea, accesul la educație, apa curată, electricitatea. Tocmai suprapunerea lor creează, în formularea organizațiilor, un cerc vicios din care familiile ies greu. Iar cei mai afectați sunt copiii, care reprezintă 51,5% dintre persoanele aflate în această situație.
Raportul vine însă cu o rezervă importantă. Autorii spun că un factor major al creșterii este demografia, adică sporul de populație, și că date noi au existat doar pentru 13 dintre cele 108 țări analizate. Cu alte cuvinte, imaginea de ansamblu se bazează în mare parte pe estimări, iar cifrele ar putea fi ajustate pe măsură ce apar statistici proaspete.
Tabloul nu e însă doar sumbru. În ultimii 15 ani, 33 de țări și-au înjumătățit ponderea populației aflate în sărăcie multidimensională, între ele și șase state din Africa Subsahariană. Cel mai rapid progres a fost înregistrat în Asia, mai ales în China și Vietnam. Rămâne totuși o hartă inegală: majoritatea celor mai săraci oameni trăiesc în Africa Subsahariană și în Asia de Sud, iar aproape 83,3% dintre săracii lumii locuiesc la sate.
Ultima cifră are ecou și într-un județ precum Caraș-Severin, cu multe comune rurale, unde accesul la servicii de bază diferă de la o localitate la alta, chiar dacă proporțiile sunt, desigur, departe de cele din regiunile analizate de ONU. Raportul nu trage concluzii pentru Europa, dar confirmă o tendință vizibilă și aici: lipsurile se concentrează acolo unde infrastructura și serviciile ajung mai greu.
Alexander De Croo a subliniat că „progresul este posibil” și că țările care au tratat aceste probleme împreună au arătat ce se poate obține prin acțiuni decisive. Mesajul organizațiilor este că situația trebuie privită ca un semnal de alarmă pentru întreaga lume, nu ca o problemă a câtorva regiuni.
Sursă text și foto: Realitatea de Caraș-Severin — articolul original