Duminică, 11 octombrie 2026, un text umoristic publicat în presa online dă cuvântul unui melc care își privește cu silă propria cochilie. Scris la persoana întâi, monologul îi pune în gură animalului o poveste de „drame urbane”: locuință de care nu poți scăpa, cartier pe care nu-l poți schimba, spațiu care se câștigă doar prin creștere lentă, dinăuntru.
Pornind de la un vers despre „silă universală”, melcul își spune biografia: născut într-un „salon” de frunze putrezite, din doi părinți hermafrodiți care s-au înțepat reciproc cu așa-numitele „săgeți ale iubirii”, mici structuri de calciu. Acum trăiește pe un gard de beton, fără întreținere de plătit, dar cu o problemă serioasă: betonul se încinge și se usucă repede, iar melcul are nevoie de umezeală.
Cea mai mare parte a textului ironizează felul în care oamenii proiectează sensuri asupra melcilor. Spirala cochiliei a fost asociată cu Numărul de Aur și cu Șirul lui Fibonacci, iar ezoteriștii și „guru” în stil Bivolaru au văzut în ea „geometrie sacră” sau portaluri spre alte dimensiuni. Replica personajului: cochiliile erau bine făcute cu mult înainte ca cineva să facă din ele o sectă.
Umorul se sprijină și pe un fapt real, invocat în text: potrivit cercetărilor menționate, un melc poate dormi până la trei ani dacă seceta sau frigul sunt excesive. Naratorul compară asta cu oamenii care se agită dacă nu primesc răspuns la mesaj în trei minute. El mai amintește că melcul are o limbă-răzătoare cu peste zece mii de dinți microscopici, în stare să roadă piatră, calcar și vopsea veche, deci departe de imaginea unei făpturi fragile.
Finalul întoarce oglinda către public. „Grăbește-te încet” e deviza melcului, care observă că oamenii îl bagă în seamă doar când le folosește imaginației: dacă stai pe loc ești contemplativ, dacă te miști greu ești profund, iar dacă porți cochilie ești subiect de poezie. Textul se încheie cu scena unui puști care a ținut vreo douăzeci de secunde telefonul ațintit spre melc, de parcă acesta ar fi urmat să zboare spre Lună.
Sursă text și foto: Bistrițeanul — articolul original