În jurul anului 1359, un voievod din Maramureș a trecut Carpații împreună cu familii, luptători și cnezi din jurul lui și a întemeiat, după tradiția acceptată de majoritatea istoricilor români, statul medieval al Moldovei. Bogdan I nu a venit ca un cuceritor, ci ca un om căzut în dizgrația regelui Ungariei, care își caută un loc unde să trăiască fără povara supunerii. Gestul lui, deși rămas în documente doar prin fragmente, a schimbat harta de la răsărit de Carpați.
Despre omul însuși se știe surprinzător de puțin. Nu i se cunoaște anul nașterii, nu există niciun portret din epocă și nicio descriere a unui martor, iar locul unde se odihnește nu a fost identificat cu certitudine. Istoria medievală românească este în mare parte una a documentelor lipsă, iar în cazul lui Bogdan I puținul rămas trebuie citit cu prudență.
Sursele îl arată provenind dintr-o familie de cnezi sau mici nobili din Maramureș, o zonă de frontieră a Regatului Ungariei, locuită în majoritate de români ortodocși. Aceștia trăiau după legi cutumiare și recunoșteau doar nominal autoritatea Coroanei maghiare. Prin deceniile al patrulea al secolului al XIV-lea, Bogdan era deja un voievod local recunoscut, pomenit chiar în documentele regelui Carol Robert de Anjou.
Ruptura a venit odată cu centralizarea statului ungar, sub Carol Robert și apoi sub Ludovic I cel Mare. Presiunea fiscală creștea, nobilimea maghiară își extindea stăpânirile, iar ortodoxia românilor era privită cu suspiciune de o Coroană catolică. Bogdan a intrat în conflict deschis cu regele și a fost declarat rebel și infidel, ceea ce în limbajul juridic al vremii însemna pierderea drepturilor și a averilor.
Alți voievozi maramureșeni, printre ei Dragoș și urmașii lui, aleseseră o cale opusă: colaborarea cu Coroana și administrarea, în numele ei, a teritoriilor de dincolo de munți. Bogdan a refuzat compromisul. Alegerea lui explică de ce Moldova a ajuns să iasă de sub tutela maghiară, iar nu să rămână o marcă de graniță a regatului.
Sursă text și foto: Info Brașov — articolul original