Mutarea ceasului cu o oră vara, practicată în România din 1979, nu produce nici un strop în plus de lumină naturală, iar argumentul energetic care a stat la baza ei, invocat explicit într-un decret al vremii, s-a subțiat serios odată cu schimbarea tehnologiei și a industriei. Povestea a fost readusă în discuție duminică, 11 octombrie 2026, într-o analiză care compară economia de atunci cu cea de azi.
Ideea nu era una autohtonă. Germania a introdus ora de vară în 1916, în plin Prim Război Mondial, ca să salveze combustibil și să reducă iluminatul. De acolo, practica a trecut în mai multe țări europene și a revenit de fiecare dată când energia devenea o problemă. România a preluat, așadar, un mecanism deja încercat, nu a inventat unul.
În economia industrială a acelor ani, calculul avea o logică. Fabricile lucrau în două schimburi, de regulă 7:00–15:00 și 15:00–23:00, iar birourile statului funcționau aproape fără excepție într-un singur schimb, de la 7 la 15. Acolo unde programul începea dimineața și se încheia după-amiaza, angajații ajungeau la muncă pe lumină, iar becurile din hală se puteau stinge mai devreme. Autorul sursei dă un exemplu: o hală cu 200 de corpuri de iluminat de câte 100 W consumă 20 kW, deci o oră în minus înseamnă 20 kWh pe zi, adică 440 kWh într-o lună cu 22 de zile lucrătoare. O economie reală, nu „magie administrativă”.
Dar câștigul nu era garantat peste tot. În întreprinderile cu două sau trei schimburi, ce se economisea dimineața se putea pierde seara, pentru că programul se termina cu o oră mai târziu față de Soare. Autorul compară situația cu o pătură prea scurtă: trasă peste piept, lasă picioarele descoperite.
Între timp, datele problemei s-au schimbat. Lumina pe care o dădea un bec incandescent de 100 W poate fi obținută azi cu un LED de aproximativ 10–15 W sau chiar mai puțin, iar senzorii de prezență și sistemele automate au tăiat și mai mult consumul din multe clădiri. Iluminatul nu a ieșit din ecuație, însă argumentul de acum aproape jumătate de secol nu mai poate fi aplicat mecanic realității de astăzi. La asta se adaugă o industrie schimbată, în care multe operațiuni care cereau odinioară numeroși muncitori sunt acum automatizate.
Sursă text și foto: Info Timișoara — articolul original