Anul 2025 a adus cel mai mare număr de conflicte armate dintr-o serie statistică începută în 1946: 65, în care au fost implicate state suverane, potrivit datelor Programului suedez de date despre conflicte de la Universitatea Uppsala (UCDP). Aproximativ 244.600 de oameni au murit în violențe organizate, iar cel mai sângeros conflict al anului a fost războiul din Ucraina.
UCDP este considerat cel mai important și mai longeviv program de colectare a datelor despre violența organizată. Cifrele sale descriu însă mai mult decât o acumulare de războaie: o rețea de confruntări, rivalități și focare regionale care se influențează reciproc, ceea ce face din perioada actuală una dintre cele mai complicate din punctul de vedere al securității de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
De aici vine și schimbarea de întrebare. Nu mai contează doar unde se luptă lumea, ci dacă un conflict poate rămâne izolat. Răspunsul e greu de dat cu încredere, pentru că dronele, atacurile cibernetice, războiul economic și sistemele de alianțe fac ca o confruntare locală să producă efecte departe de câmpul de luptă. Mai mult, războaiele nu mai au întotdeauna un început și un sfârșit clar: se întind, se reduc în intensitate, reapar sau se mută în alt registru, fără încheieri formale.
Pe continentul european, principalul conflict rămâne cel dintre Rusia și Ucraina. Motivele invocate de Moscova sunt prezentate ca multiple și complexe. Printre ele, Rusia susține că apără etnicii ruși, care reprezintă peste 20% din populația Ucrainei și care ar fi victime ale exceselor naționaliste, cu drepturi civile încălcate prin legi și acțiuni ale naționaliștilor ucraineni. Este argumentul oficial al părții ruse, nu o constatare independentă.
Sursă text și foto: Critic Arad — articolul original