Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Antena 3 CNN/ De ce a fost repus pe rol dosarul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra Instanţa supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horaţiu Potra de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Instanţa supremă a decis vineri să repună pe rol dosar ul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horaţiu Potra de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Pe 2 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a dispus începerea judecăţii pe fond în acest, însă Georgescu şi ceilalţi inculpaţi au contestat decizia. Ajuns la Instanţa supremă, dosarul a fost repartizat unui complet format din judecătorii Paul Mihail Frăţilescu şi Adina Adriana Radu, dezbaterile având loc pe 14 aprilie. Ulterior, cei doi judecători au amânat de trei ori pronunţarea unei decizii, iar vineri Instanţa supremă a anunţat că dosarul a fost repus pe rol, deoarece unul dintre magistraţi a făcut cerere de abţinere.

Cum solicitarea de abţinere a fost admisă, în complet va intra un alt judecător, iar dezbaterile se vor relua pe data de 29 iunie. Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General în acest al doilea dosar pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horaţiu Potra şi 20 de mercenari din gruparea acestuia. Procurorii susţin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale. AGERPRES Citește pe Antena3. ro Scandal uriaş după ce Trump a precizat că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”.

Tajani şi-a anulat vizita în SUA &times Citește pe LongevityMagazine. ro Culori de păr care întineresc vs. culori care îmbătrânesc: ce să alegi și ce să eviți?

Citește pe Fanatik. ro S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *