Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Vacanța de vară începe oficial sâmbătă, 20 iunie 2026. Elevii din întreaga țară intră, începând din iunie 2026, în vacanța mare, cea mai lungă și mai așteptată pauză din anul școlar.
După încheierea cursurilor, sute de mii de copii și adolescenți vor avea aproape trei luni de odihnă, activități recreative și vacanțe. Pentru majoritatea elevi lor din învățământul preuniversitar, vacanța de vară începe oficial sâmbătă, 20 iunie 2026, ultima zi de cursuri din anul școlar 2025–2026. În funcție de nivelul de învățământ, există însă și câteva excepții.
Elevii de clasa a VIII-a au încheiat cursurile mai devreme, pe 5 iunie 2026, pentru a se pregăti pentru Evaluarea Națională. La rândul lor, absolvenții de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, au intrat în vacanță începând cu 29 mai 2026, în contextul pregătirii examenului de Bacalaureat. Pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic, anul școlar se încheie mai târziu, pe 26 iunie 2026, din cauza perioadelor alocate stagiilor de practică.
În total, vacanța de vară din 2026 însumează aproximativ 79 de zile libere, o perioadă în care elevii se vor bucura de timp petrecut în aer liber, tabere, excursii și activități recreative, departe de programul școlar. Finalul verii va aduce începutul unui nou an școlar. Potrivit structurii aprobate de Ministerul Educației, anul școlar 2026–2027 va debuta luni, 7 septembrie 2026, când elevii se vor întoarce în bănci, notează spynews.
ro. Citește pe Antena3. ro Scandal uriaş după ce Trump a spus că a făcut o fotografie „din milă” cu Meloni: „Sunt stupefiată”.
Tajani şi-a anulat vizita în SUA × Citește pe LongevityMagazine. ro Cum poți evita să te îngrași din nou după tratamentul cu Ozempic, potrivit experților Citește pe Fanatik. ro Care este cel mai mare regret pe care îl are Gică Hagi.