Timișoara va găzdui sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16:00, un marș împotriva violenței asupra femeilor, cu start în fața Operei. Organizatorii cer autorităților protecție reală pentru victime, prevenirea femicidului și intervenție înainte de tragedii, nu după ele.
Traseul pornește de la Operă și urmează strada Alba Iulia până în Piața Libertatii, unde, în fața statuii, este programat un moment de tip freezemob. Coloana își continuă drumul pe strada Vasile Alecsandri și se oprește în Piața Unirii. Marșul face parte dintr-o acțiune organizată la nivel național de Rețeaua VIF, iar la Timișoara îl susțin SPICC și FITT, CosPol, InspireUp, Tineri Liberi, Neurodivers și Centrul de Excelență în Educația Permanentă.
Mesajul central este că siguranța femeilor e un drept, nu un privilegiu, iar violența nu poate fi tratată drept o problemă de familie. „Nu mai vrem promisiuni după fiecare tragedie. Vrem prevenție. Vrem protecție. Vrem responsabilitate”, transmit organizatorii.
Lista revendicărilor e concretă. Participanții cer aplicarea efectivă a legii privind femicidul și a legislației care incriminează căsătoriile forțate, precum și dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru femeile și copiii care fug de violență. Mai cer educație pentru egalitate și consimțământ, campanii publice care să nu pună vina pe victime și pregătire specializată pentru polițiști, medici, procurori, judecători și asistenți sociali.
Accesul este liber: la marș poate participa oricine susține dreptul femeilor și al fetelor de a trăi fără violență.
Sursă text și foto: Impact Press — articolul original
