Un text de opinie care circulă online atribuie declinul României unei clase politice ajunse în funcții, spune autorul, prin diplome cumpărate și șpagă, și susține că țara a ajuns în pragul falimentului. Fără nume și fără cifre, acuzațiile rămân afirmații personale, nu fapte verificate. Textul este însă un exemplu de furie publică la adresa politicienilor și a Uniunii Europene, întâlnită tot mai des în spațiul online.
Argumentul pornește de la învățământ. Autorul sugerează că titlurile obținute fără studii au deschis drumul spre politică, unde, scrie el, nimeni nu răspunde pentru ce fură. De acolo, spune textul, oamenii promovați prin șpagă în partide ar fi dus țara la datorii uriașe și ar executa „cu ochii închiși” ordinele străinilor. Autorul îl citează pe un anume A. Constantin, care ar fi numit România „târfa Europei”, și spune că expresia „se apropie de adevăr”.
Miezul textului este însă o critică a fondurilor europene, construită pe o metaforă dură și deliberat șocantă. Europa ar fi un peștaș care îi oferă gratuit unei femei coafor, haine și renovarea casei, dar își recuperează banii de la clienții ei, nu de la ea. Drumurile, utilajele agricole și proiectele ar fi, în această lectură, o cosmetizare: România ar fi primit un decor nou, dar ar fi pierdut controlul asupra propriei case. Autorul nu mai pune întrebarea „Cât primim?”, ci „Ce dăm în schimb?” și numește „gratis” cel mai periculos cuvânt din vocabularul unui popor sărac.
Pasajul final, care se oprește brusc în sursă, e o idealizare a satului de altădată. Bunicii beau apă din fântână, creșteau porci și găini, făceau brânză și încălzeau casa cu lemne, fără avocați și ștampile. Reglementările europene, ironizate prin „regulamentul 347, alineatul 6” (un exemplu inventat de autor, nu o normă reală), ar fi făcut gospodăria țărănească dificilă. Autorul recunoaște că bunicii au murit săraci, dar spune că au murit „cu ceva” ce s-a pierdut între timp.
Textul amestecă probleme reale, precum birocrația din agricultură și îndatorarea țării, cu generalizări și un limbaj violent. Nu aduce date despre cum s-au folosit fondurile europene și nici dovezi pentru acuzația de corupție la nivelul funcțiilor politice. Interesul lui stă mai degrabă în ce arată despre starea de spirit a unei părți din public, nemulțumită de clasa politică și neîncrezătoare în beneficiile apartenenței la UE, decât în demonstrarea tezelor sale.
Sursă text și foto: Accent Media — articolul original