Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Astăzi, la „Bibliotecă”, vă propunem 9 cărți excelente. În fruntea acestui regal de septembrie am așezat volumele închinate operei lui Mircea Eliade, tomuri la a căror îngrijire au trudit cercetătorii Institutului de Istorie și Teorie literară „G.
Călinescu” din București. Editor: Fundația Națională pentru Știință și Artă (sub egida Academiei Române), 2026 „Diferența esențială dintre Hesse și Eliade rezidă în faptul că pentru Eliade istoria însăși servește personajului ca propedeutică a eternității. Noaptea de Sânziene este cel mai tipic exemplu al acestei «inițieri prin intermediul istoriei».
lar termenul de «istorie» vine să-l substituie aici pe acela pe care i-l prefera tânărul Eliade: «experiență». [… ) Doisprezece ani alcătuiesc un «mare an» cosmic, căci acesta este timpul în care soarele parcurge întregul ciclu zodiacal și revine aproape în același loc.
Și tocmai la solstițiul de vară ar putea avea loc «nunta» mitică, alchimică și mistică a Soarelui și Lunii, căci în acel moment intră soarele în semnul Cancerului, dominat de lună. Hierogamia cosmică este o temă obsedantă la popoarele «arhaice». În astfel de reminiscențe «esoterice», în desfășurarea acestui timp numit de Eliade «fantastic» (dar care, pentru roman, este singurul real), ciclic, trebuie căutată adevărata semnificație a romanului.
Ca atâtea opere artistice moderne, Noaptea de Sânziene are o structură inițiatică” – Ioan Petru Culianu. Text îngrijit, note, comentarii și variante de Bianca Burța-Cernat, Petruș Costea și Daniela Vizireanu. Cimitirul de piane urmărește povestea unei familii de tâmplari din Lisabona și a încercării unui tată de a-și depăși soarta la maratonul Jocurilor Olimpice de la Stockholm.
Bărbații din familia Lázaro au un atelier de tâmplărie în cartierul Benfica din Lisabona, iar în spatele acestuia se află „cimitirul de piane”, plin până la refuz cu instrumente defecte care dau piesele de schimb pentru repararea pianelor din tot orașul. Este un loc misterios și magic, un loc de alinare, un loc al viselor și, mai presus de toate, un loc de întâlnire pentru îndrăgostiți. Cimitirul de piane dezvăluie și povestea adevărată a maratonistului portughez Francisco Lázaro, spusă parțial de tatăl lui, în ziua în care i se naște nepotul și în care el însuși moare, și parțial de fiu, pe când aleargă la maratonul de la Stockholm din 1908, amintindu-și de familie și de iubirile sale în timp ce se luptă cu căldura și se străduiește să supraviețuiască efortului.
În 2007, Cimitirul de piane a primit Premiul Cálamo Otra Mirada, atribuit celui mai bun roman străin publicat în Spania. La şaptesprezece ani, Ken Yazaki, elev în ultimul an la un liceu din Sasebo, oraş ce găzduieşte o bază militară americană, este mai puţin preocupat de examenul de admitere la facultate şi mai degrabă de cum să se elibereze de conservatorismul provincial ascultând The Rolling Stones, Simon & Garfunkel şi Led Zeppelin, citind poemele lui Rimbaud, imaginându-se Godard şi Che Guevara. Ajutat de amicii săi, Adama şi Iwase – primul cu lipici la fete, al doilea un melancolic incurabil, iubitor de jazz -, şi călăuzit de sloganul Imaginaţia la putere!
, Ken pune la bătaie un arsenal complex de strategii ca să cucerească inima unei colege de care este îndrăgostit: de la discurile cu Janis Joplin până la baricadarea liceului şi organizarea unui festival al şcolii în ton cu ultimele tendinţe din arta pop de peste ocean. Personajele ce poartă numele unor celebre staruri rock şi de cinema de la sfârşitul anilor ’60, scenele hilare şi replicile spumoase creionează în romanul autobiografic al lui Ryū Murakami, ecranizat în 2004, portretul fascinant şi nostalgic al unei Japonii prinse în vârtejul ameţitor al mişcării hippy şi al protestelor studenţeşti. Turcii și tătarii din România.
O scurtă istorie nu este și nici nu își dorește să fie un tratat de istorie a turcilor și tătarilor din țara noastră.