Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.

Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. „Azi dimineață a fost prima măsurătoare după scufundarea barjelor în Dunăre și dragarea unor praguri: dupa ce ieri cota apei scăzuse cu 3cm, azi dimineață, la Cernavodă, nivelul apei în ultimele 24 de ore a crescut cu 4cm. Prognoza ne spunea că scădem și azi cu 4cm.

Deci am câștigat 8cm net. Asta ne duce cu funcționarea Unității 2 pentru cel puțin 9 zile, pe prognoza actuală”, a precizat ministrul. „Este un rezultat concret pentru care le mulțumesc celor implicați: domnului prim ministru pentru coordonare și sprijin în depășirea tuturor blocajelor, ANAR pentru soluție, Armatei și Transporturilor pentru implementarea ei!

Jos pălăria și celor de pe vapoarele împingătoare și de dragaj, care au lucrat in continuu! Când există o problemă reală, nu avem nevoie de explicații despre de ce nu se poate. Avem nevoie de soluții și de oameni care să le pună în practică”, a mai scris Miruță pe rețeaua de socializare.

Reamintim că sâmbătă au fost scufundate cu succes și ultimele două barje pe brațul Bara, iar autoritățile au anunțat că efectele se vor resimți duminică și în cursul zilei de luni. Miza intervenției a fost redirecționarea unei cantități mai mari de apă pe traseul către Centrala Nucleară Cernavodă, unde apa Dunării este folosită pentru răcirea reactoarelor, în condițiile debitului extrem de scăzut al fluviului. Intervenția a avut loc în plină perioadă de vulnerabilitate a Sistemului Energetic Național, în care seceta a redus puternic producția hidro, iar CNE Cernavodă funcționează cu o singură unitate, producând, în primele zile din august, aproximativ 0,69 GW din capacitatea instalată de 1,3 GW.

Sâmbătă, nivelul a ajuns la -222 de centimetri, cu 4 centimetri mai jos față de ziua precedentă . Potrivit prognozei actualizate, după această scădere este estimată o ușoară staționaritate începând de marți, 11 august, în jurul valorii de -229 de centimetri. Debitul Dunării la intrarea în țară rămâne staționar în jurul valorii minime de 1.

400 mc/s și este estimat să se mențină la acest nivel până pe 13 august, când ar urma să apară o ușoară tendință de creștere. Evoluția este pusă pe seama propagării către România a creșterilor de debit înregistrate în amonte, după precipitațiile căzute în bazinul superior al Dunării, în Austria, ale căror efecte se observă deja în Ungaria. Știri video Comentarii AndreiB 10:42, 09.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *