Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud prin construirea noului pavilion medical este finalizată, anunță Ministerul Sănătății. Investiția, finanțată integral prin PNRR, include patru săli noi de operație și dezvoltarea unor specialități precum Cardiologia Intervențională, Neurochirurgia, Neurologia, Gastroenterologia, ORL și Oftalmologia.

Noul pavilion este dotat cu aparatură medicală modernă, inclusiv angiograf și computer tomograf (CT). Proiectul mai cuprinde digitalizarea spitalului, sisteme moderne de monitorizare a pacienților, măsuri pentru eficientizarea energetică și modernizarea infrastructurii existente. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, spune că investiția va permite tratarea unui număr mai mare de cazuri la Bistrița, ceea ce ar putea reduce deplasările pacienților către marile centre medicale din Cluj-Napoca și Târgu-Mureș.

„Dincolo de cifre și de tehnologie, această investiție are un obiectiv foarte simplu: să ofere oamenilor acces la servicii medicale mai bune, mai aproape de casă”, a declarat Cseke Attila. Ministrul a mai spus că dezvoltarea spitalului din Bistrița-Năsăud va însemna o capacitate mai mare pentru tratarea pacienților și dezvoltarea unor specialități medicale, astfel încât mai multe cazuri să poată fi rezolvate local.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *