De unde poate veni următorul val de creştere economică a României?
România a realizat, în ultimele două decenii, unul dintre cele mai rapide procese de convergenţă economică din Uniunea Europeană. PIB-ul pe locuitor exprim
Știri din România — Actualitate, Politică, Sport, Economie
România a realizat, în ultimele două decenii, unul dintre cele mai rapide procese de convergenţă economică din Uniunea Europeană. PIB-ul pe locuitor exprim
Metoda a revenit în atenție în ultimii ani, după ce pe rețelele sociale au început să circule afirmații potrivit cărora roșiile depozitate astfel ar putea
Lionel Messi va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Buenos Aires (UBA), una dintre cele mai prestigioase instituții de învăță
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2025-2026, bărbatul ar fi determinat o tânără, de 28 de ani, din Constanța, să practice prostituția” , transmite I
HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News Gen Anti-Fake
AnimaWings și-a suspendat toate zborurile regulate între 2 și 24 octombrie, după ce a cerut intrarea în insolvență. Pasagerii cu bilete pentru zborurile an
Gheorghe Falcă precizează la RFI că PNL îi va cere președintelui Nicușor Dan la consultările de luni să dea guvernarea pe mâna celor care au demis Guvernul
Mărturia sa a fost făcută în timpul unui apel video cu premierul Indiei, Narendra Modi, notează CNN . „În acea clipă, luptam pentru viața mea. Eram atât de
După o investigație a publicației The Wall Street Journal care leagă activitatea acesteia de promovarea unor proiecte energetice ale companiei grecești Akt
HealthyLife InspiRO Life Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News Gen Anti-Fake