Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/ O majorare acordată prin noua Lege a salarizării nu reprezintă o plată singulară, care dispare după un an Noua Lege a salarizării bugetarilor intră într-o etapă decisivă, însă odată cu negocierile apare și o problemă majoră pentru bugetul României: costul reformei a crescut semnificativ. Plafonul de cheltuieli suplimentare luat în calcul pentru aplicarea noii legislații a ajuns la aproximativ 12,1 miliarde de lei, față de circa 8 miliarde de lei cât se discuta inițial.
Diferența este de aproximativ 4 miliarde de lei, iar întrebarea care rămâne fără un răspuns public suficient de clar este una simplă: de unde vor veni banii? Problema nu este doar valoarea în sine, ci faptul că vorbim despre cheltuieli salariale permanente. O majorare acordată prin noua Lege a salarizării nu reprezintă o plată singulară, care dispare după un an.
Ea creează obligații bugetare care se pot menține și chiar amplifica în anii următori. Într-un moment în care România încearcă să reducă deficitul bugetar, orice miliard suplimentar alocat unor cheltuieli rigide devine o problemă care trebuie explicată și finanțată. Negocierile privind noua Lege a salarizării au modificat substanțial calculele inițiale.
De la un impact estimat la aproximativ 8 miliarde de lei, plafonul a ajuns la 12,1 miliarde de lei. Creșterea vine într-un context fiscal extrem de complicat. România și-a asumat pentru 2026 o țintă de deficit de 6,2% din PIB, după ce anul 2025 s-a încheiat cu un deficit de 7,65% din PIB.
Țara noastră se află în continuare într-un proces de ajustare fiscală, iar respectarea traiectoriei convenite cu instituțiile europene este esențială pentru credibilitatea financiară a României. În acest context, majorarea cheltuielilor cu salariile bugetarilor ridică inevitabil întrebări despre sursa de finanțare. Analistul economic Adrian Negrescu atrage atenția tocmai asupra acestei probleme.
„Altfel spus nu poți adăuga brusc 4 miliarde de lei la o cheltuială rigidă — salariile bugetarilor sunt, prin natura lor, o cheltuială permanentă, nu una punctuală — fără să arăți, concret, ce se reduce în altă parte sau ce venituri suplimentare acoperă diferența”, a explicat Adrian Negrescu. Cheltuielile de personal din sectorul public au depășit deja 166 de miliarde de lei anual, înainte ca impactul complet al noii Legi a salarizării să fie adăugat peste această sumă. Tocmai de aceea, problema nu este doar cât costă reforma în momentul adoptării, ci cât va costa ea în fiecare an și cum va evolua această cheltuială în timp.
Potrivit lui Adrian Negrescu, adăugarea unor cheltuieli suplimentare de ordinul miliardelor, fără o sursă de finanțare explicită, poate transforma reforma într-un risc fiscal transferat către viitoarele guverne. „Cheltuielile de personal din sectorul public au ajuns deja la peste 166 de miliarde de lei anual, înainte de impactul noii legi, iar România ocupa, în anii anteriori, primul loc în UE la ponderea cheltuielilor salariale bugetare în veniturile statului. Adăugarea a încă 12 miliarde de lei peste această bază, fără o sursă de finanțare explicită, transformă promisiunea într-un risc fiscal amânat, nu rezolvat”, a explicat Adrian Negrescu.
Istoria proiectului noii Legi a salarizării oferă un motiv suplimentar de îngrijorare. Reforma a fost amânată ani la rând și a trecut prin mai multe variante, iar impactul financiar a crescut pe măsură ce negocierile cu sindicatele și diferitele categorii profesionale au avansat. Sectorul apărării este unul dintre exemplele care au arătat cât de dificil poate deveni procesul atunci când Guvernul încearcă să obțină acordul tuturor categoriilor afectate.
Problema este că fiecare concesie negociată în prezent poate deveni o cheltuială permanentă în viitor. Adrian Negrescu avertizează că tocmai acest mecanism poate face ca plafonul anunțat acum să nu fie neapărat și valoarea finală a notei de plată.