Colecția „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” continuă periplul, cu o oprire în Guineea Bissau. Revista, o bancnotă și fișa numismatică, de luni, la chioșcuri!
Numărul 20 al Colecției „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” se oprește în Guineea Bissau. Fosta colonie portugheză care și-a câștigat independența în 1974 este situată în nord-vestul Africi
Social-democrații solicită PNL retragerea sprijinului pentru Ciprian Ciucu
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Agerpres/Social-democrații cer eliminarea politică a lui Ciprian Ciucu Social-democrații solicită conducerii Partidului Național Liber
Transilvania | Extravaganza se deschide la Sibiu. 130 de lucrări și peste cinci decenii de creație în cea mai amplă expoziție dedicată lui Ștefan Câlția
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Pe 19 iunie, de la ora 18:00, se deschide Transilvania | Extravaganza, cea mai amplă expoziție dedicată lui Ștefan Câlția. Găzduită…
6 zodii chinezești lasă în urmă lucrurile care le supărau, pe 19 iunie 2026
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Ceva încetează în sfârșit să te deranjeze pentru că nu-i mai acorzi atenție. Șase semne zodiacale chinezești atrag norocul și fe
HOROSCOP 19 iunie 2026. O zi în care răbdarea, chibzuința și vorba bine cântărită fac diferența
Horoscop Berbec 19 iunie Ziua aduce claritate în plan profesional. Inițiativele începute recent pot primi un semn de confirmare, însă este esențial să îți temperezi impulsivitatea. În plan personal, d
LTA Mondial a devenit cea mai mare companie românească din top trei producători de cereale după cifra de afaceri: 430 mil. lei în 2025
LTA Mondial ocupă locul al treilea în topul celor mai mari companii din producţia de cereale, cu afaceri de 429 mil. lei în 2025, în creştere cu peste 9% faţă…
Business sportiv. Sportul de masă caută formula de creştere pe termen lung. De ce succesul nu mai depinde doar de numărul participanţilor, ci de capacitatea organizatorilor de a trece dincolo de pasiunea pentru sport? „Sportul trebuie tratat ca un business“
În urmă cu zece ani, sportul de masă din România era susţinut aproape exclusiv de comunităţi mici, deobicei pasionaţi ai sportului care se strângeau în jurul unor iniţiative sau competiţii…
ZF Live. ProVision Security Day. Vlad Constantinescu, Forcepoint, companie globală de securitate cibernetică: Pe măsură ce fiecare angajat îşi face propriul „copilot“, companiile pierd urma propriilor date. „Nu e nimic sută la sută sigur – nici măcar AI-ul rulat pe serverul tău“
Cel mai mare pericol pe care îl aduce inteligenţa artificială (AI) în companii nu este neapărat un atacator din exterior, ci faptul că organizaţia îşi pierde urma propriilor date. Pe…
Blocajul continuă. Nu vom şti soarta guvernului propus al lui Adrian Veştea decât săptămâna viitoare
♦ PSD va decide abia duminică dacă susţine guvernul propus de premierul desemnat, Adrian Veştea. Acesta dorea să-şi afle soarta în această săptămână, dar zarurile au căzut altfel ♦ PSD…
Cătălin Predoiu avertizează că lipsa unui guvern ne scoate de pe harta economică a Europei
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Cătălin Predoiu anunță un moment critic pentru viitorul economic al țării Într-un material postat pe siteul propriu, liderul PNL