Lovitură pentru SpaceX: Relativity Space anunță o misiune privată pe Marte
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată pixabay.com/Pariu riscant dar istoric: NASA trimite o navă spre Marte cu o companie care nu a ajuns încă pe orbită Compania…
De ce americanii pot conduce lumea prin AI în timp ce Europa rămâne spectator? „Sunt mai flexibili în ceea ce priveşte reglementările, iar asta duce la o adopţie mai rapidă” VIDEO
Statele Unite consolidează poziţia de lider mondial în adoptarea inteligenţei artificiale, susţinute de un ecosistem de reglementare flexibil şi de o piaţă privată care a internalizat deja tranziţia c
Dunărea aduce oportunităţi. Cum vrea un ONG să reactiveze economia locală? „Mulţi oameni plecaţi la muncă în afară vor să se întoarcă şi cu banii câştigaţi acolo să deschidă mici afaceri, pe care ne-am bucura să le promovăm” VIDEO
Sudul României, una dintre regiunile cele mai afectate de migraţia forţei de muncă, ar putea găsi în Dunăre un catalizator pentru revenirea diasporei şi dezvoltarea unui turism local incipient. Asocia
Piaţa rezidenţială nu este blocată, ci mai atentă. Ce spune Beatrice Dumitraşcu, CEO Residential Division la One
100 Cele mai puternice femei din business. Beatrice Dumitraşcu, CEO, Residential Division, One United Properties 1. Beatrice Dumitraşcu este CEO Residential Division la One United Properties, funcţi
DN1 blocat complet între Veștem și Bradu! Accident grav cu două victime încarcerate
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Pompierii luptă contra cronometru pentru salvarea a două vieți Două persoane sunt prinse între fiarele contorsionate a două autovehicu
Ascultați-i pe tați! Mesajul cercetătorilor de Ziua Tatălui
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată De ce „Ascultați-i pe tați” este cel mai important sfat medical al anului În SUA, Marea Britanie și Canada, Ziua Tatălui…
Piaţa rezidenţială nu este blocată, ci mai atentă. Ce spune Beatrice Dumitraşcu, CEO Residential Division la One
100 Cele mai puternice femei din business. Beatrice Dumitraşcu, CEO, Residential Division, One United Properties 1. Beatrice Dumitraşcu este CEO Residential Division la One United Properties, funcţi
Cele mai sarcastice zodii. 4 semne al căror umor poate fi înțeles doar de persoanele foarte inteligente
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Este nevoie de destulă ingeniozitate și creativitate pentru a înțelege sarcasmul. Se spune adesea că sarcasmul este cea mai joas
Răsturnare istorică de situație: Europa vrea din nou Marea Britanie în UE
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Regatul Unit este dorit înapoi în UE Două treimi dintre cetățenii UE care au participat la un sondaj realizat în luna…
Imaginea care alimentează controversele din PNL: Nicușor Dan, Rareș Bogdan și Lucian Pahonțu, la aceeași masă la Bruxelles
Digi24 a difuzat duminică o fotografie de la Bruxelles, în care apare președintele Nicușor Dan alături de mai mulți politicieni români. Imaginea a fost făcută publică la scurt timp după…