Lovitură pe Wall Street! Noul șef al Fed transmite un mesaj care i-a pus pe investitori pe jar
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Piețele au interpretat însă comunicatul Fed, proiecțiile oficialilor și comentariile noului lider ca pe un semnal că scenariul u
Nicușor Dan despre susținerea Guvernului Veștea cu voturile AUR: „L-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat și să rezolve criza asta”
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi, înainte de participarea la reuniunea Consiliului European, că responsabilitatea formării unei majorități parlamentare îi revine premierului desemnat
SGS România a prezentat laboratorul din Portul Constanța participanților la Maratonul de Business CCIFER
Evenimentul a reunit reprezentanți ai unor companii din sectoare diverse – financiar-bancar, energie, servicii, industrie și tehnologie – precum Banca Transilvania, BRD Groupe Société Générale, Veolia
Nicușor Dan evită să mai respingă învestirea Guvernului cu voturile parlamentarilor AUR: Am desemnat un premier să facă o majoritate. E o discuție care îl vizează pe primul ministru
Președintele Nicușor Dan a evitat, joi, să mai respingă varianta ca învestirea noului guvern să fie făcut inclusiv cu voturi ale parlamentarilor de la partidul extremist AUR. La întrebările jurnaliști
Teoria conspirației înainte de Congres! Tabăra Bolojan reacționează dur: Să fim serioși, e o încercare de destabilizare!
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Daniel Buda spulberă acuzațiile aduse lui Ciprian Ciucu Eurodeputatul PNL Daniel Buda a respins ideea unei ingerințe politice în cazul
Alertă meteo în Europa: un val de căldură excepțional aduce temperaturi record și caniculă sufocantă până la finalul lunii iunie
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Rapha Wilde - Unsplash.com/ Fenomenul va aduce temperaturi mult peste valorile normale ale perioadei și va afecta în special Peninsula
Cum a transformat Lionel Messi o băutură tradițională într-un fenomen global
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta Băutura tradițională din Argentina popularizată de Lionel Messi câștigă tot mai mult teren pe scena internațională, inclusiv în
(DOCUMENTE)Deciziile lui Ilie Bolojan, prin care a cerut să nu fie votat Adrian Veștea și a amenințat liberalii cu excluderea, suspendate executoriu de Tribunalul Ilfov. Mediafax publică documentele PNL invalidate de instanță
Tribunalul Ilfov a suspendat prin ordonanță președințială, cu efect executoriu, două decizii ale Biroului Permanent Național al PNL care vizează două decizii luate de președintele PNL, Ilie Bolojan, î
Președintele Nicușor Dan, evită să mai respingă susținerea parlamentarilor AUR pentru învestirea Guvernului: Am desemnat un premier să facă o majoritate. E o discuție care îl vizează pe primul ministru
Președintele Nicușor Dan a evitat, joi, să mai respingă varianta ca învestirea noului guvern să fie făcut inclusiv cu voturi ale parlamentarilor de la partidul extremist AUR. La întrebările jurnaliști
Toleranță zero pentru spațiul aerian românesc! Dîncu cere măsuri de fier împotriva incursiunilor Kremlinului
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată De ce cere Vasile Dîncu reguli de angajare mult mai dure Europarlamentarul Vasile Dîncu a declarat joi, la Strasbourg, că România…