Liderul superm iranian a emis o declarație privind acordul Iran–SUA. Ce spune
Acesta a afirmat că, „în principiu”, nu a fost de acord cu încheierea unui acord cu partea americană, pe care a acuzat-o că a folosit „toate pârghiile posibile” pentru a…
Știri din România — Actualitate, Politică, Sport, Economie
Acesta a afirmat că, „în principiu”, nu a fost de acord cu încheierea unui acord cu partea americană, pe care a acuzat-o că a folosit „toate pârghiile posibile” pentru a…
„FC Internazionale Milano are plăcerea de a confirma prelungirea contractului antrenorului principal Cristian Chivu. Antrenorul Chivu va rămâne la cârma echipei Nerazzurri până în 2028, a declarat clu
Bula imobiliară din perioada 2006–2008 a reprezentat pentru Victor Căpitanu o oportunitate care apare o „dată în viaţă”, spune Victor Căpitanu, cofondator şi co-director executiv al One United Propert
Moscova a fost lovită de Ucraina cu aproape 200 de drone în cel mai mare atac asupra oraşului de până acum, joi, cu lovituri asupra celei mai mari rafinării de…
Alegerea unui parfum potrivit pentru sezonul cald poate fi o provocare. Temperaturile ridicate intensifică aromele, iar parfumurile grele și dulci pot deveni rapid copleșitoare. Din acest motiv, exper
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Captura video/Șeful statului a evitat să intre în detalii politice, invocând limitele constituționale ale funcției sale Nicușor Dan a
Plaja Fteri este un colț de paradis care se remarcă prin peisajele sale spectaculoase și atmosfera sălbatică, departe de aglomerația stațiunilor turistice consacrate. Clasamentul internațional a fost
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Daveigh Chase a murit în urma unei meningite și a unei infecții severe a sângelui, complicații care au provocat septicemie Davei
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată O nouă eră începe pentru 4 zodii după 19 iunie. Rănile trecutului încep să se vindece Începând cu 19 iunie 2026,…
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Piețele au interpretat însă comunicatul Fed, proiecțiile oficialilor și comentariile noului lider ca pe un semnal că scenariul u