Regal Messi, Haaland, Mbappe
După câteva zile în care outsiderii au confiscat atenția la Campionatul Mondial, marile vedete au decis că este momentul să își recupereze scena. A fost noaptea în care Kylian Mbappe…
Știri din România — Actualitate, Politică, Sport, Economie
După câteva zile în care outsiderii au confiscat atenția la Campionatul Mondial, marile vedete au decis că este momentul să își recupereze scena. A fost noaptea în care Kylian Mbappe…
Ministerul Afacerilor Externe se delimitează ferm de Centrul Diplomatic București și precizează că nu are nicio formă de colaborare, coordonare sau patronaj asupra acestei entități private.
Compania Galicsud S.R.L. anunţă lansarea proiectului cu titlul „Instalare capacitate de stocare a energiei electrice pentru CEF Izvoru Bârzii”, finanţat prin Programul “Fondul pentru Modernizare” - Pr
Compania Galicsud S.R.L. anunţă lansarea proiectului cu titlul „Instalare capacitate de stocare a energiei electrice pentru CEF Izvoru Bârzii, proiect deținut de Alive Energy, finanţat prin Programul
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Hepta/Lula, atac frontal la adresa lui Trump după întâlnirea acestuia cu fiul lui Bolsonaro Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula d
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată Veștea declară război evaziunii Ministerul Finanțelor va avea un rol central în consolidarea stabilității economice și în reașezarea f
Urmăreşte Jurnalul pe Discover Adaugă Jurnalul ca sursă preferată hepta/Trei zodii rup lanțurile trecutului după 18 iunie După 18 iunie 2026, trei semne zodiacale simt că o perioadă dificilă din…
Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea lua o decizie joi în cazul sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituţională
Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat miercuri că omologul său american, Donald Trump, nu ar trebui "să se amestece în alegerile braziliene" care vor avea loc în…
Un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa miercuri într-un accident de trăsură în Central Park, New York, a confirmat poliţia pentru AFP, într-un context de polemici legate de această…