Editoriale Articole Analize Anchete Video G4Plus Contact Donează Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media. HealthyLife InspiRO Life FERMA DUTTON pe SkyShowtime Flexibilitatea, noul ritm al muncii Travel Sportz Fashion Timp liber ENTR Evenimente G4Debate Orașul meu Green News COHERO4EU Ochii pe rețele Tech Trends Showcase Apă și Energie Investiții la bursa WizzTravel Feed Your Brain Beach Please! Sweet Movie Mercedes-Benz (e)Sprinter: succesul afacerii mele!
4Mind Sport 2024 Home » Anchete » Patru magistrați promovați la Înalta Curte: șefa Asociație Magistraților, Andreea Ciucă, una dintre vocile anti-reformiste din justiție / Un judecător de la Craiova al cărui frate a fost condamnat pentru șpagă / O judecătoare care a criticat documentarul Recorder și a apărat pensiile speciale ale magistraților Patru magistrați promovați la Înalta Curte: șefa Asociație Magistraților, Andreea Ciucă, una dintre vocile anti-reformiste din justiție / Un judecător de la Craiova al cărui frate a fost condamnat pentru șpagă / O judecătoare care a criticat documentarul Recorder și a apărat pensiile speciale ale magistraților 30 iun. 2026 Alin Ionescu • Anchete –> SHARE: WhatsApp icon Credit foto: Vladek | Dreamstime. com Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne in Discover Ascultă articolul CSM a făcut publice rezultatele concursului de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Doi magistrați au promovat la Secția Civilă, iar alți doi la Secția penală. Judecătoarea Andreea Ciucă , șefă a Curții de Apel Târgu Mureș și președinte al Asociației Magistraților din România (AMR), a promovat la Secția Civilă a ÎCCJ. AMR este o asociație cu poziții profund anti-reformiste, anti-DNA și pro-fosta Secție Specială din Justiție.
Judecătoarea Ciucă a participat la lucrările Comitetului de modificare a legilor justiției înființat de Guvernul Bolojan și desființat de Înalta Curte, unde era pusă pe scandal și se împotrivea reformelor. În trecut, judecătoarea Andreea Ciucă a fost victimă a „abuzurilor” PNA (fostul parchet anticorupție de pe vremea lui Adrian Năstase, precursorul DNA). În 2003, fosta preşedintă a Tribunalului Mureş, Andreea Ciucă, a fost acuzată de luare de mită de procurorii PNA.
Judecătoarea a fost prinsă în flagrant cu banii primiţi de la un politician local, dar a susţinut că a fost vorba de un împrumut. Ciucă a fost chiar arestată de procurori (la vremea respectivă, aceştia puteau să emită mandate de arestare), însă a fost eliberată de Instanţa Supremă. Judecătoarea Andreea Ciucă a fost achitată definitiv în 2010 de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Judecătorul Andrei-Cosmin Mitrache , vicepreședinte al Curții de Apel Craiova, a obținut un post la Secția Penală a ÎCCJ. În 2025, fratele judecătorului Andrei-Cosmin Mitrache, avocatul Ion Bogdan Mitrache, a fost condamnat definitiv în două dosare de trafic de influență. A primit o condamnare de 2 ani și 6 luni și o alta de 2 ani de închisoare.
Avocatul Mitrache a luat șpagă pretinzând că rezolvă dosare penale cu ajutorul fratelui său judecător. ”În cursul anului 2013, Mitrache Ion Bogdan, avocat definitiv în Baroului Vâlcea, a pretins în două rânduri şi a primit în trei tranşe, de la Călin Ionel, direct sau prin intermediul concubinei sale, Călin Alina Ştefania, suma de 29. 000 euro, lăsându-l să creadă că, are influenţă asupra magistraţilor judecători de la Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova.
Mai mult inculpatul, le-a creat impresia celor două persoane că îi poate determina pe judecătorii celor două instanțe să nu dispună, să nu menţină arestarea preventivă a lui Călin Ionel şi a celor doi fii ai săi, în dosare ale Tribunalului Dolj, în care aceştia erau inculpaţi şi să pronunţe hotărâri favorabile acestora.