Dezvoltatorul imobiliar Speedwell a semnat un acord de finanţare în valoare de 21,5 milioane de euro cu Intesa Sanpaolo Bank România pentru construcţia componentei rezidenţiale a proiectului mixed-use QUEENS District, amplasat în zona Aviaţiei din Bucureşti. Împrumutul va susţine construcţia celor 237 de apartamente prevăzute în proiectului, dezvoltate în principal pentru segmentul rezidenţial premium, precum şi alte investiţii.

Primele două clădiri vor include 147 de apartamente, iar livrarea întregului ansamblu este programată pentru primul trimestru din 2028. „Finanţarea validează atât calitatea proiectului cât şi dezvoltatorul din spatele lui. ”, spune Yannick van de Parre, Country Manager SPEEDWELL România.

Acordul reflectă, de asemenea, şi evoluţia pieţei rezidenţiale către un model de dezvoltare caracterizat de o disciplină financiară mai riguroasă, în care atât dezvoltatorii, cât şi instituţiile bancare îşi adaptează structurile de finanţare. „Acest parteneriat strategic demonstrează capacitatea băncii noastre de a mobiliza capital pentru dezvoltări complexe, care generează valoare reală şi sustenabilă pentru comunitatea locală. ”, adaugă Denisa Guberna, Head of Corporate în Intesa Sanpaolo Bank România.

Pe lângă componenta rezidenţială, proiectul QUEENS District va integra aproximativ 23. 000 de metri pătraţi de spaţii de birouri şi circa 2. 500 de metri pătraţi destinaţi zonelor de retail şi servicii.

Componenta de birouri îl are deja ca prim chiriaş pe constructorul STRABAG, care îşi va reloca sediul din Bucureşti în proiectului, în baza unui contract de închiriere pe termen lung. Proiectul este dezvoltat pe Şoseaua Pipera, în apropierea staţiilor de metrou Aurel Vlaicu şi Pipera, şi va include apartamente cu una, două, trei şi patru camere, precum şi spaţii verzi, alei pietonale şi servicii comerciale. Dezvoltatorul imobiliar cu origini belgiene Speedwell este activ pe pieţele din România şi Polonia.

Pe piaţa locală, unde este prezentă de peste un deceniu, compania a dezvoltat proiecte în mai multe oraşe, inclusiv Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Râmnicu Vâlcea şi Braşov, totalizând circa 160. 000 mp de spaţii de birouri şi retail, peste 5. 500 de locuinţe şi aproximativ 23.

000 mp de spaţii industriale. Valoarea cumulată a investiţiilor este estimată la aproximativ 2 miliarde de euro. Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels Câţi români şi câte firme mai au credite legate de ROBOR?

Aproape 270. 000 Cod roşu în energie. De ce preţul spot explodează chiar dacă se montează solare şi baterii pe bandă rulantă?

Nicolae Bănică, CEO, Oscar Downstream: Strategia noastră a urmărit întotdeauna consolidarea capacităţilor logistice şi creşterea gradului de control asupra lanţului de aprovizionare Iulian Sorescu, Kinstellar: Vor exista ajutoare de stat în valoare de 2 mld. euro pentru producţie şi cercetare Bursă. Cum s-ar putea reflecta anunţul oficial al listării Digi Spania în cotaţia grupului de la Bucureşti Bursă.

Piaţa brokerilor de la BVB în martie 2026. Tradeville domină ca număr de clienţi, BT Capital ca active în custodie, Swiss Capital ca portofoliu mediu per client România se îndreaptă vertiginos spre dezindustrializare prin închiderea Damen Mangalia şi Sidex Galaţi ZF Agropower. Ana Maria Mircea, Asociaţia pentru Promovarea Babicului de Buzău: A durat trei ani să obţinem certificarea europeană IGP.

Vrem să luăm fonduri pentru promovare de la Bruxelles Adrian Pascu, director general, Danone Europa Centrală şi de Est: Ponderea exportului în producţia fabricii din Bucureşti a ajuns la 34%. Dacă mergeţi în vacanţă în Italia, în Spania, veţi consuma iaurt Activia produs în România. Producem 70.

000 de tone de iaurt în fabrica din Bucureşti, ne vom duce spre 85. 000 de tone cu noua investiţie pe care o avem Salt pentru liderul din lactate.

By Redacția Ziaro

Echipa editorială Ziaro.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *